Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Orizonturi portocalii – episodul 39 –

Zoom Orizonturi portocalii – episodul 39 –

Vasile Blaga stătea prăbușit pe marginea patului și mușca compulsiv-obsesiv din bucata de slană. Pur și simplu stătea așa și se uita în podea. Dacă ar fi avut laser în ochi (se gândise, din copilărie, la chestia asta, mai ales când avea de rezolvat vreo problemă cu bătăușii din jurul școlii), acum privirile lui ar fi deschis o gaură considerabilă în tabla vaporului. Asta ar fi vrut și Blaga: să facă o gaură imensă, prin care să se arunce în rezervoarele pline cu palincă, unde să se și înece. Își frământa mâinile, atunci când nu-și ducea slana la gură, îl alungase de câteva ori pe Moussa, care voia să-i dea să bea, și nu scotea decât niște mormăieli nedefinite. Dacă n-ar fi fost roșeața sa naturală, dată de traiul bun, dacă n-ar fi fost nici bronzul căpătat în perioada de când stătea în Senegal, s-ar fi putut spune că Vasile Blaga este roșu de rușine. Dar, așa, era greu să se hazardeze cineva cu această afirmație.

Dorin Cocoș se plimba din ce în ce mai puțin nervos prin dreptul hubloului. La un moment dat, nemaisuportând atmosfera apăsătoare, Cocoș se opri în dreptul prietenului său și îl strânse cu putere în brațe.

– Vasile, Vasile, iartă-mă, Vasile, te rog eu frumos, iartă-mă! M-am enervat ca un bou. Te rog, te implor, iartă-mă, Vasilică! Mă ierți?

Ușor perplex, Vasile Blaga ridică ochii din podea și se uită la Cocoș ca la una dintre minunile dispărute ale lumii antice care ar fi aterizat în fața porții părintești.

– Hmmm?

– Vasile, fratemeleu, te rog foarte mult să mă ierți. Nu mai pot trăi cu gândul că te-am repezit aiurea. Spune-mi, spune-mi că mă ierți!

– Eu? reuși să bâiguie Blaga. Eu să te iert, Dorine?

– Da, mă, tu. Mă ierți?

– Dorine, eu te iert. Sigur că te iert. Uite, ia o gură de slană. Așa, tată, așa. Deci, Dorine, te iert. Dar nu ar trebui să mă ierți tu pe mine, de fapt?

– Eu, Vasile? De ce ar trebui să te iert eu?

– Păi, Dorine, știi…

– Nu, nu, Vasilică, tată. N-am eu de ce să te iert. Tu trebuia să mă ierți pe mine. Și m-ai iertat. Te iubesc, Vasile, te iubesc, ești cel mai bun om de pe pământ.

– Dorine, cum zici, dar, știi, Elena…

– Ce-i cu Elena?

– Păi, mă mai întrebi? Ai zis că știi…

– Ce să știu, mă, Vasile?

– Păi, ai zis… Nu, chiar ai și dovedit că știi, că mi-ai și zis exact ce am zis acum un an, când…

– Aaa…

– Păi, „Aaa“.

– Vasile, fratemeleu, uite cum stă treaba.

– Spune-mi.

– Vasile, am avut o rătăcire de moment. Să știi, prietene drag, că eu nu am să las niciodată, dar niciodată, o femeie, oricine ar fi ea, să strice o prietenie ca a noastră.

– Dorinele, dar Elena e soția ta, femeia pe care o iubești…

– Hai, mă, Vasile. Uită-te la mine.

– Nu pot, Dorine. Mi-e greu.

– Băi, dacă nu mi-a fost mie greu să te privesc cum te ungeai cu slană și te spălai cu palincă, atunci nici ție nu-ți e greu să mă privești. Uită-te la mine!

– Na, mă uit! Mă uit, Dorine. Ptiuu, dar ce-ai pățit? De ce ești gol?

– Vasile, vreau și eu să simt ce ai simțit tu când ai zis că e cea mai fericită zi din viața ta. Du-mă la duș și arată-mi fericirea!

– Dorineee, Dorinee, ce ai, mă?

– Termină, Vasile, nu-ți fie frică! Nu-i nimic necurat. Vreau să mă înveți să mă dau cu slană pe corp și să beau palincă de la duș. Când rece, când fiartă. Atât, nu e nimic cu conotații sexuale.

– Da? Sigur? Nu mă atragi într-o capcană?

– Hai, Vasile, hai!

Iar Vasile Blaga cedă. Își duse prietenul la duș, dădu drumul unui jet de palincă de temperatură potrivită și tăie o bucată zdravănă de slană pe care prietenul lui să o folosească drept săpun. Începu să-l slăninească pe spate pe Cocoș, iar activitatea îl prinse rapid. În nici două minute, cei doi începură să se poarte ca niște copii, stropindu-se cu palincă, împroșcând palincă precum niște hipopotami jucăuși, aruncând unul în altul cu slană, chirăind, chicotind și, uneori, râzând în hohote.

Așa îi și surprinse Mamadou, alertat de zgomot. Căpitanul își făcu la început o cruce, mai apoi o semilună și, copleșit de sentimente contrarii, mai apucă să scoată un anemic „Mon Douanier“, înainte de a leșina.




Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale