În timp ce la București era luată în discuție chiar și varianta asasinării lor, Vasile Blaga și prietenul său Dorin Cocoș trăiau liniștiți pe vaporul ancorat la limita apelor teritoriale ale Senegalului. Primiseră permisiunea să iasă pe punte câte șapte-opt ore pe zi, după ce vaporul fusese tras de sub culoarele de zbor ale curselor aeriene regulate. Din păcate, însă, nu prea aveau ce face pe punte, pentru că era un vas de transport, nu vreo navă șmecheră de croazieră. Cocoș nu pierdea nici o ocazie să-i amintească asta vameșului:
– Băi, Vasilică, poate ți-au făcut toate poftele, poate ți-au umplut vaporul cu palincă și slană și ce-ai mai cerut tu, dar nu e OK, fratemeleu. N-ai piscină, n-a tobogan, pe vapor nu sunt decât bărbați…
– Dorele, nu înțelegi nimic. Eu nu trebuia să stau pe vapor. Eu am stat numai în vile și resort-uri, Dorele. Pe vapor am ajuns din cauza ta.
– Cum din cauza mea?
– Păi, nu ai venit tu la casa conspirativă de la Saint Louis? N-ai venit tu cu taxiul, Dorele? Și ai deconspirat casa conspirativă…
– Băi, Sile, m-ai chemat tu, că altfel nu veneam.
– Nu te-am chemat, mă! Ai venit tu.
– Da, am venit eu, dar după ce am vorbit cu tine. Păi, nu puteam să las așa o afacere să-mi scape din mână. Normal că am venit, Vasile, să-i ajutăm pe copilașii sărmani din Senegal.
– Auzi, apropo, da’ de unde ai știut unde să vii?
– Ei, Vasile, mai am și eu relații…
– Băi, Dorele, e important, să știi. Zi-mi cine ți-a zis unde sunt, că nu știa nimeni.
– Ei, căcat, nu știa nimeni. Vasile, da’ copil mai ești. Crezi că te lăsa pe tine cineva să zbori din țară dacă nu ar fi avut siguranța faptului că pot să te găsească oricând?
– Tu zici că oamenii mei știau unde sunt? Coaliția împotriva tiranului știa unde sunt și ea m-a trădat?
– Nu. Adică da, dar nu. Câțiva dintre ei, cei mai importanți, știau unde ești, au știut mereu. Dar nu de la ei am aflat, că nu ne vorbim.
– Și atunci de unde ai aflat?
– Dacă știe cineva ceva în țara aia, e imposibil să nu ajungă și la urechile prietenilor mei din Servicii, Vasile.
– Ei, na, da’ tu ai prieteni în Servicii, fratemeleu?
– Tu n-ai?
– N-am, Dorele, n-am. Eu sunt cinstit.
– Ești cinstit? În primul rând, ce legătură are că ești cinstit cu faptul de a avea prieteni în serviciile patrioate ale țării? Și b), de când pula mea ești tu cinstit, Vasile?
– De mic sunt cinstit, băi, de mic. Am fost cinstit toată viața mea, așa să știi!
– Ai, nu mă-nnebuni! Toată viața ai fost cinstit, ai? Băi, Vasile, tu ai uitat cu cine vorbești?
– Cu tine vorbesc. Cu tine, singurul om care știe că sunt cinstit sută în mie.
– Băi, Vasile, tocmai eu știu că nu e chiar așa. Păi, nu m-ai sunat tu, acu’ câteva zile, de cinstit ce ești, să prăduim banii copilașilor sărmani din Senegal?
– De unde ai scos-o pe asta, acum?
– Hai, băi, Vasile, că nu ne aude nimeni. Ce, nu-ți amintești că m-ai sunat să împărțim banii ăia, ăia 2,8 miliarde de euro? Că cică să-i dăm ceva lu’ una din Timișoara, o tipă, și să luăm de niște mărunțiș tricouri, mingiuțe, caiete și creioane? Iar restul să-l împărțim noi doi…
– Așa ai înțeles tu, Dorine?
– Păi, așa ai spus, umflatule, așa ai spus. Îți pun întregistrarea.
– Trădătorule! Tu înregistrezi ce discuți cu mine?
– Nu.
– Da’ tocmai ai zis că-mi pui înregistrarea.
– Ei, de data asta, din greșeală, am înregistrat. Dar altfel nu înregistrez.
– Băi, Dorine, ai înțeles tu greșit.
– Ce am înțeles, mă, greșit?
– Eu ți-am zis că trebuie să-i dăm niște bani lu’ fata aia a lui Mamadou, de restul să luăm caiete, creioane, tricouri, adidași originali și mingiuțe, iar dacă ai tu cumva vreo două miliarde să mai luăm și niște pufoaice, niște UGG-uri și izmene, tot pentru copilașii sărmani din Senegal, că iernile de aici sunt cumplit de geroase.
– Hai, băi, Vasile…
– Mda, ai dreptate, am încercat și eu. Dar să știi că aia a fost o rătăcire. Eu, altfel, sunt foarte cinstit.
– Da’, mă, și eu sunt foarte cinstit, ce dracului. Asta ne și unește, cinstea…
– Da, asta este temelia prieteniei noastre: cinstea.
– Băi, Vasile, îți dai seama?
– Ce?
– Dacă erau mai mulți oameni cinstiți în România…
– Da, da, da. Clar, fratemeleu. Dacă eram mai mulți oameni cinstiți… Dar așa, cum să faci ceva cu țara aia, când numai noi doi suntem cinstiți? Mă și mir că am rezistat atât în țara aia de corupți noi doi, singurii cinstiți.
– Așa e, fratemeleu. Și eu mă întreb, deseori, cum de am rezistat printre corupții ăia. Oricum, tu ai avut curaj, fratemeleu. Ai avut mare curaj să fugi, să te rupi și să începi să scrii tot adevărul.
– Dorine, nici nu-ți dai seama ce sacrificiu înseamnă asta. Nu trebuie să te condamni că tu n-ai putut-o face. Tu ai acțiunile alea de caritate în țară, trebuie să ai grijă de toate fetele alea din Basarabia care se rătăcesc pe la București, e greu, frăție…
– Mie-mi spui, Vasile? Mie-mi spui? Și cât trebuie să mă ating de jegurile alea corupte doar ca să salvez niște suflete inocente…
– Te cred. Uite, eu cred că tu te sacrifici mai mult ca mine.
– Ba nu, Vasile, nu-ți permit. Tu te sacrifici mai mult ca mine!
– Nu, nu-i adevărat…
– Ba da, Vasile, e adevărat. Uite, tu ai plecat în bejenie, ai renunțat la proprietățile cumpărate din salariu, ai renunțat la conturile în care pusesei bănuț pe bănuț făcând economii crunte.
– Aaa, mhmm, Dorine, aș fi vrut eu, dar…
– Dar ce, nu ai renunțat?
– Am vrut, jur, dar nu s-a putut.
– Cum nu s-a putut?
– Nu s-a putut pur și simplu. Am fost obligat să păstrez tot, ba chiar m-am trezit cu niște conturi în plus, cu niște case de care nu știam nimic… Dorine, ăsta e blestemul meu: să fiu cinstit și bogat. Din ce în ce mai bogat.
– Da, Vasile, și al meu, e și blestemul meu.
– Of-of-of, Dorine, suntem doi blestemați. Parcă-i cartea aia, Cinstiții blestemați. Ce ne facem, fratemeleu, ce ne facem?
– Vă faceți bagajele și să fiți la barcă în șapte minute, se auzi vocea lui Mamadou în megafoanele navei. Am găsit o nouă casă sigură, ne mutăm.
625 de vizualizări
