O pană de curent, de natură necunoscută, întrerupsese videoconferința prin satelit. La casa conspirativă în care locuia refugiatul Blaga pornise generatorul de urgență, iar tehnicieni nevăzuți se chinuiau să restabilească legătura. Ceea ce le și reuși, destul de repede.
Spre surpriza lui Vasile Blaga, pe ecranul din fața sa nu se mai aflau grămezi de pătrățele, fiecare conținând câte un chip. Acum era un singur pătrat, mare, cu un singur chip.
– Tu?
– Da, iubirea vieții mele. Eu.
– Draga mea Elena dragă. Draga mea Elena dragă. Draga mea Elenă dragă…
– Ho, mă, ho! Gata, a înțeles toată lumea, nu e nevoie să repeți, spuse Dorin Cocoș, dându-i o palmă peste ceafă lui Blaga.
– Dorine, te rog să nu-l lovești pe domnul Blaga! Și te mai rog să ne lași singuri. Ieși din cameră, că vorbim noi după aia. Da?
– Bine, Eleno, bine. Da’ e ultima dată când mă mai trimiți să…
– Ce? Cum? Cine te-a trimis, Dorine, fratemeleu? Cum adică te-a trimis? Ce vrei să spui?
– Băi, Vasile, uite cum…
– Mulțumesc, Dorin. Vorbim după. Vasile!
– Da, draga mea Elena dragă. Da, te ascult, sunt numai urechi.
– Vasilele meu, deci nu l-a trimis nimeni pe Dorin, s-a oferit singur.
– Poftim? Cine s-a oferit și pentru ce?
– Vasile, Dorin s-a oferit să vină pe la tine, să vadă ce mai faci, când termini memoriile alea, dacă mai ai nevoie de ceva, din astea…
– Ha, ha, ce te-a păcălit. Dorin a venit ca să facă o afacere cu mine, să-i păcălim pe senegalezii ăștia, sau așa ceva.
– Of, of, buldogelul meu, dar naiv ai rămas! Știa și el foarte bine că nu faceți nici o afacere. A profitat de pretext ca să vină să te supravegheze.
– Păi, de ce să mă supravegheze?
– Pentru că eram îngrijorați, iubire, eram îngrijorați.
– N-aveați de ce, draga mea Elena dragă. Totul merge conform planului.
– Păi, nu merge, Vasile, nu merge.
– Ba da. Mai am puțin și termin de scris. Într-o lună, două putem să-l spargem pe ăla.
– Vezi? Ce o lună, două? Referendumul e duminica viitoare.
– Auăleu! Duminica viitoare? Așa devreme? L-ați devansat?
– Nu, este la data la care trebuia să fie. Tu nu te-ai ținut de program. Noi da.
– Elena, mie mi-a fost amenințată viața! Am fost pus în pericol în repetate rânduri, au vrut să mă omoare. Crezi că m-am mai putut concentra în situațiile astea?
– Hai, băi, Vasile! Știu exact ce ai făcut.
– Atunci știi și că memoriile sunt aproape gata!
– Sigur, Vasile, le-am și trimis la tipar. Mâine îți apare cartea, asta voiam să vorbim cu tine.
– Cum adică îmi apare cartea? Că nu e gata.
– O, ba da, e foarte gata.
– N-are cum.
– Are, are.
– Elena, asta ar fi o fraudă, un furt intelectual, o măgărie. Dacă mâine apare cartea mea de memorii este o fraudă! Nu vă permit să vă folosiți de numele meu în felul acesta!
– Vasile, eu spun să te calmezi.
– Să mă calmez? Să mă calmez? Vă folosiți de numele meu, de integritatea mea, ca să vă faceți jocurile voastre murdare, iar tu vrei să mă calmez?
– Încetează! Care nume, care integritate? Vasile, ai luat-o razna de când ești în exil? Am avut o înțelegere și trebuie să o respecți.
– Dar ce conține cartea?
– Memoriile tale, Vasile, ce să conțină? Memoriile tale în care dezvălui modul în care funcționează mafia lui Băsescu și ce om nenorocit este acest dictator.
– Am scris eu așa ceva?
– Da, ai scris.
– Nu-mi amintesc. Eu țin minte că începusem frumos, cu copilăria mea, cu nașterea mea de la Petrileni, cu…
– Așa ai început, desigur. După care ai intrat repede în subiect și l-ai denunțat pe dictator. Este o carte foarte bună, felicitări!
– Elena, dar eu nu-mi amintesc nimic din ce am scris.
– Probabil erai atins de aripa îngerului geniului, îngerul tău creator.
– Probabil. Bun, dar cum facem cu lansarea? Trebuie să vin în țară? Unde e lansarea?
– Vasile, nu trebuie să vii în țară. Am aranjat ceva frumos chiar acolo, în Senegal. Am anunțat toate televiziunile că vor primi imagini live de la lansare. Să știi că există un interes deosebit pentru cartea ta. Multă lume o consideră o capodoperă.
– Ei, na!
– Da, îți jur, Vasile. Maestrul Cristoiu a declarat că este cea mai bună carte pe care a citit-o în viața lui. A vorbit la superlativ despre ea, despre tine ca autor…
– Păi, cartea nu se lansează mâine? De unde știe maestrul ce este în ea?
– I-am trimis manuscrisul acum câtăva vreme. Manuscrisul și niște mici atenții. A fost foarte recunoscător.
– Pentru ce?
– Pentru atenții.
– Mă rog, nu mă interesează, atunci, ce a zis „maestrul“. Eu vreau păreri sincere, ale unor critici corecți, care nu pot fi cumpărați.
– Vasile, lasă prostiile, concentrează-te.
– Așa, mă concentrez.
– Mâine, la ora 18, la tine, va avea loc lansarea. În mijlocul savanei, printre crocodili, lei și șerpi veninoși, cu zgomotul războiului civil pe fundal…
– Ce crocodili? Care lei? De unde război?
– Vasile, nu mai pune întrebări prostești. Va fi așa cum ți-am zis. Deja totul este aranjat, am lucrat cu cei mai buni specialiști din cinematografie. O să fie o nebunie. Te rog să rămâi treaz până la ora aia, sau să dormi înainte de lansare, că vreau să fii în cea mai bună formă a ta. Pa, Vasile, ne vedem mâine, să-ți dau ultimele detalii.
– Și un pupic, draga mea Elena dragă. Să-mi dai și un pupic. Elena? Aloo, iar a căzut curentul? Unde e Elena? Dați-mi-o pe Elena înapoi pe ecran, nenorociților! Vreau cu Elena! Dorineeeeee!
Dorin Cocoș intră val-vârtej în încăpere:
– Ce-i Vasile? M-a chemat Elena?
– Nu, nu te-a chemat. A dispărut. Băi, ăștia ne-au furat-o pe Elena!
– Incredibil, ticăloșii! Ce facem?
– Ce facem? Moussa, un rând de palincă imediat! Deci bem, Dorine, bem! Ce altceva să facem?
557 de vizualizări
