Mamadou venise în camera lui Vasile Blaga dis-de-dimineață, ca să-l pregătească pentru conferința de presă.
– Mon Douanier, bună dimineața, vă rog să vă treziți.
– Ăăă, cine-i?
– Mon Douanier, sunt eu, Mamadou. Vă rog să vă treziți, că azi avem treabă multă.
– Mamadou? Ce faci, ai apărut așa, din senin, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat? Gata, nu mai ești supărat pe mine?
– Mon Douanier, vă rog să mă iertați. A fost o copilărie. Mi-am dat seama că eu n-aveam voie să mă aprind așa, că doar știam că banii ăia nu există. Dumneavoastră, mon Douanier, da, puteți să visați, dar eu n-aveam acest drept. Îmi cer scuze, m-a luat valul. Dar îmi este atât de dor de iubita mea, de Timișoara cea limpede și frumos curgătoare, de țărișoara noastră, de…
– Gata, prietene, gata, liniștește-te, te-am iertat. Nu pot eu să țin supărare tocmai pe tine, cel mai bun prieten al meu din Senegal.
– Ce-ați spus, mon Douanier? întrebă Mamadou, cu ochii în lacrimi.
– Am spus ceva greșit, prietene? Că văd că iar dai apă la rațe…
– Ați spus că sunt…
– Cel mai bun prieten al meu din Senegal? Aaa, da, Mamadou, normal că tu ești cel mai bun prieten al meu din Senegal. Dar nu trebuie să plângi din cauza asta. Ar trebui să te bucuri. Așa cred eu…
– Sigur că mă bucur, mon Douanier, sigur că mă bucur, dar m-ați luat prin surprindere.
– Hai, lasă sentimentalismele, prieten drag. Spune-mi, ce avem de făcut azi? Ce treabă?
– Păi, știți, mon Douanier, lansarea cărții.
– Aaaa, lansarea cărții. La ce oră e?
– La 18. Să prindem emisiunile de la ora 20 din țară.
– Și ce oră este acum?
– 5 dimineața, mon Douanier.
– Aaa, mai avem 13 ore. De ce ne grăbim?
– Păi, avem drum lung. Trebuie să mergem în mijlocul savanei, într-un loc izolat, unde s-au construit scena și restul decorului.
– Am înțeles. Să mergem, atunci. Îmi scriu discursul pe drum. Dar, stai. Poți să-l chemi pe Moussa, până mă îmbrac?
– Pentru ce să-l chem pe Moussa?
– Păi, ca de obicei.
– Aaa, nu, mon Douanier, nu! Astăzi nu avem voie să bem până la lansare.
– Ei, na, pe bune? Hai, cheamă-l pe Moussa, nu mă enerva.
– Mon Douanier, în nici un caz. A zis doamna Elena că-mi ia gâtul dacă vă las să beți vreun singur strop de palincă până la lansare.
– A, draga mea Elena dragă nu ne dă voie să bem?
– Da.
– Ei bine, atunci nu bem. Dar cafea? O cafea mare, triplă, o cola și un Red Bull am voie?
– Sigur că da, mon Douanier. Imediat.
– OK. Și o bucată mare de slană, două cepe și o pită.
– Fără ceapă.
– Fără ceapă? Tot Elena a zis?
– Aaa, mmm, aaa… Da, da, Tot doamna Elena.
– Băi, tu mă minți. Ai ezitat și transpiri. Nu a zis draga mea Elena dragă să nu mănânc ceapă. A zis ea sau nu a zis?
– Nu, nu a zis.
– Și atunci, cum îți permiți?
– Mon Douanier, îmi cer scuze, dar m-a rugat șoferul. Ultima dată când ne-a dus a oprit de cinci ori să vomite pe marginea drumului din cauza mirosului de ceapă. M-a rugat, dacă se poate…
– Off, bine, mă, fără ceapă. Să nu zică șoferul că sunt om rău.
– Mă întorc imediat, mon Douanier. Vă roagă doamna Elena să vă îmbrăcați cu hainele alea special alese din dressing.
– Bine, prietene, fugi, căci îmi este foame. Și, cum ai zis, avem o zi grea în față.
Mamadou se întoarse, într-adevăr, imediat, împingând o tavă pe care se aflau toate lucrurile cerute de Blaga și ceva în plus. Când intră în cameră îl văzu pe vameș complet echipat într-un costum de camuflaj cu aspect prăfuit, ușor frănjurit pe alocuri, cât să pară purtat în junglă sau în deșert.
– Oooo, mon Douanier, dar ce bine vă stă!
– Zici?
– Daaa, da, excelent vă stă. Parcă ați fi Che Guevara, dacă Che Guevara ar fi avut parte de o cură sănătoasă de slană, fleici, porcușori de lapte, claponi, prepelițe, cozonaci pufoși cu nucă și rahat, poale-n brâu, sărmăluțe cu smântână…
– Termină, Mamadou!
– Am terminat.
– Ce-i sub clopotul ăla? Mi-ai adus, totuși, puțintică palincă?
– Ce? Nu, nu, mon Douanier. E un cadou de la mine, de la noi, pentru o zi atât de specială.
– Cadou? Ce?
– Ceva bun, bun de tot. Închideți ochii.
Blaga închise ochii, iar Mamadou scoase de sub clopotul de inox o bucată de carne prăjită pe grătar și i-o băgă în gură vameșului.
– Îmmm. Delicios, Mamadou, delicios. Cea mai bună carne pe care am mâncat-o vreodată. Ce este?
– Gecko Senghor la grătar.
– Aaaa, vrei iar să mă bagi în rahat?
– Nu, mon Douanier, avem aprobare. Azi mâncați din ăștia, ca să prindeți puteri pentru lansarea cărții.
– Aaa, bun.
Pregătirile și drumul durară la nesfârșit. Cel puțin așa i se păruse lui Vasile Blaga. Și totuși, la ora 16,15 fix se afla în mijlocul savanei, în locul în care urma să aibă loc lansarea memoriilor sale, memorii cruciale în lupta cu Traian Băsescu. Lansate cu doar șase zile înainte de referendum, memoriile erau lovitura decisivă pe care se baza USL pentru a-l dărâma pe tiran.
Coaliția Împotriva Dictatorului, cum se autonumeau conspiratorii, îi angajaseră pe Adam Savage și Jamie Hyneman, de la MythBusters, pentru a construi decorul lansării, iar aceștia se întrecuseră pe ei însiși. 30 de camere de filmat erau pregătite să transmită live, în toată lumea, imagini de la lansare. Cei doi specialiști în efecte speciale construiseră, pe vreo zece hectare, scene apocaliptice. Puteai să vezi mașini militare și tancuri arzând mocnit, avioane prăbușite, clădiri distruse de bombe și mormane de cadavre din care se înfruptau câțiva lei, niște tigri, șapte crocodili uriași și aproape 37 de hiene. În mijlocul acestui platou se afla o colibă modestă în fața căreia era așezată o măsuță pliabilă plină cu exemplare din memoriile lui Vasile Blaga.
La ora 17,58, toate televiziunile din România preluară semnalul video și audio transmis prin satelit din Senegal. La ora 18, cu precizia ceasornicelor construite de Babacar, transmisia începu. În timp ce camere se plimbau deasupra scenelor incredibile din savana senegaleză, un voice over începu povestea:
„Doamnelor și domnilor, bună seara. Ne aflăm în Senegal, în inima Africii, în mijlocul unuia dintre cele mai sângeroase războaie civile din ultimele secole. Aici, în coliba sa sărăcăcioasă, Vasile Blaga și-a găsit un refugiu sigur pentru a putea spune adevărul. Prin foc, prin șpăngi, prin glonți, prin fum, prin mii de baionete, eroul nostru a reușit să aștearnă pe hârtie toate nelegiuirile tiranului Băsescu. Astăzi, doamnelor și domnilor, întreaga omenire va afla adevărul și numai adevărul!“.
Camera se mută pe colibă. Vasile Blaga, îmbrăcat în costumul său de camuflaj, ieși din colibă și se apropie de masa plină de cărți. Privi ușor visător, dar dârz în obiectiv, după care se aplecă puțin și luă de pe masă un microfon. Bătu ușor cu degetul în membrana microfonului și, mulțumit de ce auzi, începu să vorbească:
– Frați români! Frații mei! A sosit ziua dreptății, ziua sfânt-a libertății! Astăzi, frații și surorile mele, veți afla tot adevărul despre dictatorul chior, despre tiranul bețiv, despre nemernicul jucător care conduce ilegal România!
Atunci asfinți după creste luna și o explozie de dimensiuni biblice distruse întregul platou de filmare, spulberând lei, tigri, crocodili, hiene și spulberându-l pe Vasile Blaga, cu tot cu măsuța plină de cărți, cu tot cu colibă și microfon, întrerupând, în același timp, transmsiunea în direct.
664 de vizualizări
