Într-un studio de înregistrare și retransmisie din București, Elena urmărea înmărmurită imaginile transmise live din Senegal. Transmisiunea se oprise pentru toate televiziunile, acum acestea difuzând purici, conform contractului, dar în studioul acesta, nu. Aici, Elena continua să vadă totul live, frame cu frame.
Își turnă o cană de cafea, tare și neagră, cum își dorea de când era micuță, în Buzăul natal, apoi se îndreptă spre pickup și puse un disc la întâmplare. Întâmplarea făcea ca acel disc să fie al doilea album al unor băieți din Oradea. Era mâna nevăzută a lui Vasile.
„Rămâââââi, pe la ferestre a trecut un fulg… e cel dintââââi. Rămâââi! Tu știiii… că dacă pleci… mi-e fricăăăă. Aș vreaaaa, cinevaaaa să-mi spună pe numeeee…“
– Doamnă Udrea…
– Ăăăă?
– Doamnă Udrea, îmi cer scuze că vă deranjez în acest moment, dar ce facem mai departe?
– Poftim?
– Doamnă, ce facem mai departe? Ce ordonați? Cum reacționăm?
– Ai lipsit de la ședințe?
– Doamnă Udrea, n-am fost la nici o ședință. eu v-am fost repartizat de-abia în această dimineață.
– Poftim? De-abia în această dimineață? Și atunci, de ce îmi pari atât de cunoscut?
– Am eu o figură mai comună, așa, poate de aia, să trăiți…
– Nu, nu, stai puțin. STAI, am zis! Încordează-te! Așa, ia să vedem… Mușchii, da, îmi sunt cunoscuți… Fesele… Da, da… Și… Ooooo, dar noi ne cunoaștem foarte bine, domnul meu…
– Doamnă Udrea, mă confundați, cu siguranță. eu de-abia azi am fost…
– De-abia azi, de-abia azi… Dar acum un an nu erai în trupa de stripări de la ziua mea de naștere?
– Doamnă, știți, eu sunt ofițer SPP, am fost în garda…
– Ti-ra-nu-lui! Ha-ha-ha. Da, deci tu erai. Știam eu că mâna nu mă înșeală. Ia zi-mi, ce misiune mai ai acum? Ce vrei să smulgi de la mine?
– Doamnă, vă rog să mă credeți, nu este cazul, nu sunt aici decât ca să vă ajut să treceți mai ușor peste moartea soțului dumneavoastră.
– Soțul meu? Eram eu căsătorită cu Vasile Blaga, idiotule?
– Nu, nu, erați căsătorită cu Dorin Cocoș.
– Sunt căsătorită cu Dorin Cocoș.
– Erați.
– Ești idiot, nu? Sunt. Dorin e bine-mersi, la sute de kilometri de locul în care au murit atâția figuranți.
– Doamnă, asta voiam să vă spun. O schijă, un șrapnel, mai multe schije, mai multe șrapnele, gloanțe și lame de hanger l-au lovit pe domnul Cocoș direct în inimă, la sute de kilometri distanță. Sunteți văduvă, doamnă!
– Sunt văduvă?
– Da, doamnă, condoleanțele mele. Dumnezeu să-l ierte.
– Dacă poate să-l ierte, să-l ierte, deși ideal ar fi fost un NUP. Mă rog, asta e, morții cu morții, nu trebuie să ne amestecăm noi. Oricum, avem alte priorități.
– Păi, mă gândeam să vă reped până la Primărie, să depuneți pentru ajutorul de înmormântare…
– Amice, chiar ești tembel! Nu ți-am zis că nu mă prea interesează chestia asta? Este un moment de cumpănă în lupta noastră, a oamenilor drepți, liberi și frumoși, cu tiranul dictator. Acum vom face tot ce putem ca să maximizăm acest absolut nefericit eveniment, această pierdere mică pentru un om, dar imensă pentru omenirea democratică. Am jelit destul, am stat suficient în doliu, acum este momentul acțiunii. Cine a făcut asta nu va scăpa nepedepsit. Românii trebuie să știe adevărul, românii…
– Doamnă Udrea, îmi cer scuze că vă întrerup, dar eu ce trebuie să fac?
– Ceea ce ai fost instruit să faci, normal.
– Doamnă, îmi cer scuze iar, dar eu încă n-am parcurs întreg cursul de pregătire. Sunt angajat mai nou…
– Băi, băiete, că mă și enervezi, cum mama naibii te cheamă pe tine?
– Pahonțu, doamnă Udrea.
– Pahonțu? Ca pe…
– Ca pe unchiul meu, da.
– Aaa, ești nepotul lui Pahonțu? Dispari de aici, nenorocitule! Crezi că de nepotisme îmi arde mie acum? Stai, stai. Înainte să pleci, o ultimă chestie: au venit?
– Cine?
– Cum cine? Doar știi foarte bine cine.
– Aaa, vreți să spuneți dacă a venit domnul…
– Fără nume! Atât spune-mi: au venit?
– Da, doamnă, asta încerc să vă spun: au venit, vă așteaptă în sala de conferințe.
– Bine. Iar acum dispari!
Elena Udrea scoase din geantă un voal negru, o fustă neagră până la pământ și două bluze, tot negre: una mai decoltată, alta mai puțin decoltată. În cele din urmă o alese pe cea mai puțin decoltată, pe care o băgă înapoi în geantă, îmbrăcând-o pe cea cu decolteul mai generos. În definitiv, sacrificiul lui Vasile al ei merita acest ultim omagiu. Mă rog, poate nu merita, dar ăsta era un detaliu. Ea decisese că merita. Iar dacă ea decisese…
În sala de conferințe se strânseseră, într-adevăr, toți. Ba chiar, față de reuniunile obișnuite, fuseseră aduși și Mugur Ciuvică și Bogdan Chirieac. Îndoliați din cap până-n picioare, cei doi stăteau într-un colț, solemni. Când cineva pronunța numele Blaga, cei doi începeau să plângă instantaneu, încercând să-și smulgă părul. Unul altuia.
Când Udrea intră în sală, toți se ridicară în picioare, respectuoși. După un scurt moment de reculegere, Victor Ponta dădu glas strigătului de luptă: „Tiranul va plăti!“.
– Tiranul va plăti, într-adevăr, rosti, stins, și Elena Udrea. Prieteni, luați loc. E totul pregătit?
– Totul.
–Bun. Să înceapă circul.
Și circul începu.
Toate ziarele scoseseră deja ediții speciale, pe care le și trimiseseră în țară. Televiziunile erau în breaking news, lucrurile mergeau de la sine, în direcția cea bună. Știa toată România, toți românii știau.
Coaliția trimisese un comunicat care rula acum pe toate televiziunile, din zece în zece minute:
„Români, maghiari și de alte naționalități!
Tiranul a depășit orice limită, a ajuns la apogeul criminalității sale deșănțate!
Astăzi, un mare erou al poporului român, un luptător pentru dreptate și libertate, un arhanghel al democrației a fost asasinat mișelește de către oamenii dictatorului, exact în momentul în care se pregătea să dezvăluie cele mai negre secrete ale acestui ticălos.
Români, maghiari și de alte naționalități, fraților!
Ajunge!
Trebuie să scăpăm țara de acest nemernic. Așa cum a dovedit astăzi, este capabil de crimă pentru a-și păstra puterea.
Dar puterea este la noi, la cetățeni!
Veniți, români, la referendum, duminică. Veniți și votați „DA“!
Vasile Blaga, poporul nu te va uita!
Vasile Blaga, tiranul va plăti!“
