Pe la începutul anilor 2000, PDSR a cumpărat, cu tot cu lider, un partid. Partidul Social Democrat. Și a devenit nu doar membru al Internaționalei Socialiste, unde era deja Băsescu, cu al lui PD, ci și partid istoric. Căci, în ciuda hipsterilor de azi și chiar a doamnei Firea și a domnului Ciolacu, PSD chiar exista înainte de 1946.
Atunci, Adrian Năstase a gîndit-o. Oricum, pare ultimul om care, cîndva, a mai gîndit în partidul ăla. Ocupat, însă, cu termopane și mătuși, Năstase n-a apucat să le transmită și altora ideea că PSD este, ca și PNȚ-Blue Ray sau PNL, partid istoric. Iar pe ceilalți nici nu i-a interesat să întrebe. Șeful era, se zvonea, deja miliardar, iar ei voiau să fie măcar multimilionari. Și sînt, azi.
Partea bună, totuși, e că FSN n-a murit. Nu s-a îmburghezit total. Supraviețuiește prin PNL, care a absorbit PDL, care nu era decît un FSN mai de dreapta. Unde „dreapta“ este acea adunătură de oameni care lucrează la stat sau la partid, dar de supt, sug de la investitorii privați.