Înainte ca trădarea lui Mihai Tudose să insulte codul etic al lui Victor Ponta, în Pro România au avut loc evenimente-preludiu. Acest partid, construit printr-un joint venture al Serviciilor, a avut trei linii de forță, după profilul de strînsură al efectivelor sale. Se poate vorbi, înainte de toate, de linia SIE, dirijată de Silviu Predoiu, în ale cărei ape se scaldă eminentul ei produs, Victor Ponta. Apoi vine linia SRI, reprezentată prin Mihai Tudose, cel cu studii aprofundate la Academia din Pădure. În fine, există linia oportunismului de categorie inferioară, pe care merge Daniel Constantin. Cele trei linii înseamnă, în același timp, trei falii care despart Pro România în trei grupuri de interese. Cei trei lideri ai feliilor se pîndesc unul pe altul doar-doar or adormi doi dintre ei ca să le sustragă al treilea partidul.
Se povestește că astă-vară, cînd Victor Ponta cel virtuos se dădea de ceasul morții să smulgă cît mai mulți trădători din PSD, i-a bătut la ușă un pesedist cu o desagă în spate. În desagă erau, cică, vreo douăzeci de nume de trădători, care veneau grămadă la Pro România dacă Ponta s-ar fi învoit. Se zice că, la început, Ponta a țopăit de bucurie, apoi a citit lista și s-a întunecat la față. I-ar fi zis pesedistului să-și ia sacul și să se ducă înapoi. I-ar spus apoi unui apropiat, care l-a întrebat cum a dat cu piciorul unei asemenea oferte, că nu era să-i primească pe oamenii lui Tudose și să-și piardă, astfel, partidul.
Caracteristica generală a găștilor e preocuparea pentru bătaie, jaf și trădare. Găștile din politică se bat, se jefuiesc și se trădează așa cum o fac găștile de pretutindeni. E bine să nu uităm asta atunci cînd le votăm.
