Mirel Palada e un om fericit, chiar și atunci cînd o încasează. Nu simte loviturile, fiindcă se anesteziază singur, înainte de a le primi. El știe tot, poate explica tot, iar dacă previziunile lui se dovedesc neadevărate, cu atît mai rău pentru realitatea care-și permite să-l contrazică. Mirel Palada e convins că e un artist prestidigitator al sociologiei, pentru care nu contează materia primă, ci iepurașul pe care vrea el să-l scoată din jobenul sondajelor, la fel ca Sebastian Lăzăroiu. Ceea ce-i deosebește e orientarea.
Lăzăroiu făcea pe Mama Omida a sociologiei pentru Traian Băsescu, în timp ce Palada îi întindea cărțile de tarot cu procente lui Victor Ponta. La fel ca măscăricii de curte, cei doi și-au bătut joc de meseria lor, cît se poate de respectabilă, pentru a le cînta în strună stăpînilor care i-au făcut oameni. Amîndoi au schimbat macazul sociologiei, transformîndu-se din analiști în polemiști, făcuți din plastilina unor ambiții mai mari decît putirința lor de a le spune stăpînilor că treaba a început să pută, în procente și tendințe.
Măscăricii de pe vremuri erau plătiți nu numai ca să-și înveselească patronii, ci și ca să le-o spună pe-a dreaptă, fără s-o încaseze. Dar asta nu la noi, unde boierul îl zădăra pe Yorick al lui să le spună măscări adversarilor săi politici, iar lui să-i facă doar lafuri și giumbușlucuri, să-l destindă. Așa se face că Lăzăroiu și Palada le-au luat locul, ca coprofagi de serviciu, angajatorilor lor de la cele două palate. Lăzăroiu și-a luat între timp tălpășița de la Cotroceni.
Palada, adulmecînd mirosul palatului prezidențial, sau cine știe la ce altceva o fi visat, și-a lichidat în duminica votului final ultima feliuță de credibilitate pe care o mai avea ca sociolog. Fără doar și fără poate, Palada l-a dat pe Ponta cîștigătorul alegerilor și i-a trimis pe „pufoși” la vot, ca să le arate că, oricîți ar vota împotriva lui Ponta, angajatorul său n-are cum să piardă. Palada, ca și Teodor Meleșcanu și Gabriela Firea, n-a făcut altceva decît să-i scoată și ei din casă pe cei care altfel și-ar fi zis, ca de mulți ani încoace, că n-au nici o treabă cu politica.
Dacă, în loc să polemizeze cu Pleșu, ca incrementator al PSD-ului, și să facă pe lichidatorul cu „pufoșii”, Palada s-ar fi întrebat măcar o clipă, ca sociolog ce este, ce vor românii din străinătate și ce efecte pot stîrni ei și în țară, cînd vor ceva, n-ar fi părut azi un circar stupid, care confundă teribilul succes la public al femeii bărboase cu momentul în care cei care vor să vină la circul lui Ponta sînt mai puțini decît cei care vor altceva.