Înainte de alegerile care l-au adus la putere, Péter Magyar le-a promis concetățenilor săi că-i va da în vileag pentru toată lumea pe turnătorii din Ungaria comunistă. Acum, Magyar a anunțat că se va ține de cuvînt, astfel că în ziua de 4 noiembrie numele informatorilor vor fi date publicității. Rămîne să vedem ce efecte va avea această operațiune.
La noi, cum se știe sau se poate afla de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), numele turnătorilor sînt ținute încă la semi-secret. Nu oricine are dreptul să afle cum îi cheamă pe cei ce au pîrît la Securitate. Listele pe care le publică instituția la care au ajuns dosarele de Securitate conțin numai numele delatorilor recunoscuți prin sentință judecătorească. Chiar dacă interesul față de acest subiect e tot mai scăzut, tinzînd către zero, iar un fost turnător dovedit, președinte al României timp de două mandate, pare să fi scăpat de toate consecințele prevăzute de lege pentru turnătoriile sale, măcar de dragul adevărului istoric, listele cu informatorii Securității ar trebui să devină publice.
În Germania, imediat după unificare, dosarele făcute de Stasi, poliția politică din RDG, au fost lăsate la liber, încît oricine putea afla cine au fost turnătorii redegiști. În România, încercarea fostului deținut politic Constantin Ticu Dumitrescu de a scoate de la secret dosarele Securității s-a lovit de atîtea obstacole, iar proiectul lui de lege a fost atît de ciuntit în Parlament, încît Ticu Dumitrescu s-a dezis de legea care-i poartă numele, în forma în care a fost adoptată. Cînd, pe vremea președinției lui Traian Băsescu, doisprezece kilometri din arhivele fostei Securități au ajuns la CNSAS, mii de dosare dispăruseră sau fuseseră albite. Pînă atunci, apăruseră în presă dosarele unora dintre foștii deținuți politici, pentru a-i compromite. Ceva asemănător s-a întîmplat și în Ungaria, încît mă văd obligat să mă autocitez dintr-un comentariu la Sfîrșitul, cartea romancierului maghiar născut la Tîrgu-Mureș, Attila Bartis. „Vă amintiți că în România apăreau periodic, după Revoluție, liste sau nume de «turnători» care fuseseră deținuți politici? Asta a fost una dintre cele mai oribile manevre de intoxicare a opiniei publice, prin care oameni care au făcut pușcărie politică au fost acuzați de colaborare ticăloasă cu regimul comunist. Mi-ar fi plăcut ca Bartis să-și facă personajul să priceapă care e deosebirea dintre turnătorie și «discuțiile» la care erau invitați, periodic, la Securitate foștii deținuți politici, dintre care cei mai mulți, din România, și îmi place să cred că și din Ungaria, nu s-au ocupat cu delațiuni, ci doar au fost acuzați de așa ceva, ca și cei din România.”
Dacă listele lui Péter Magyar nu vor conține și precizări despre așa-zișii informatori care n-au denunțat pe nimeni, foști deținuți politici sau cei urmăriți de Securitatea din Ungaria (pe numele ei, Autoritatea de Protecție a Statului, înlocuită ulterior de Direcția a III-a din Ministerul de Interne) și „invitați” la discuții în sediul din Budapesta al sinistrei Autorități, s-ar putea ca nefericiții care mai trăiesc sau urmașii lor să fie priviți la fel ca ticăloșii care au făcut denunțuri din proprie inițiativă, gratis sau pe bani.