Intrați de cîteva zile într-o pasă norocoasă, marcată de moartea mai multor celebrități, angajații RTV s-au speriat azi de dimineață la gîndul că șirul macabru se poate opri oricînd, obligîndu-i să revină la burtierele paranormale obișnuite sau chiar la știri despre proteste.
“E îngrozitor ce se întîmplă în țara asta”, a declarat o persoană din conducerea RTV. “Vedetele au început să aibă tot mai multă grijă de sănătatea lor și să ne ia pîinea de la gură. Sigur, am avut noroc acum, am fost aroganți, dar cine știe cît va mai trebui să așteptăm pînă prindem un deces suculent, o colivă, o busculadă. Nu e normal ca presa să fie manipulată în halul ăsta! Să ajungă la mîna unor șantajiști care refuză să moară ca să ne facă nouă audiență. Poate cel mai grav e însă că, dacă n-avem noroc repede de încă un «actor printre îngeri» sau un manelist «ridicat la ceruri», va trebui să relatăm ce se întîmplă la proteste, ceea ce ne va discredita complet ca jurnaliști imparțiali care încearcă să-și facă meseria.”
Pentru a se pune la adăpost de situația în care decesele celebre vor înceta brusc, șefii RTV au pregătit totuși și un plan de avarie. Echipe speciale de jurnaliști vor începe să dea tîrcoale caselor vedetelor și vor încerca să le sperie, pentru că niciodată nu se știe de unde sare iepurele.
