Caţavencii

Participant la defilarea anuală de 23 august, surprins să afle că a murit Ceauşescu

Incredibil, dar adevărat. Deşi a plecat dintre noi de aproape 21 de ani, Nicolae Ceauşescu continuă să bulverseze viaţa românilor în cele mai diverse moduri. Ultimul caz de acest gen a avut loc în municipiul Videle, din Judeţul Teleorman, unde Dumitru Brebenel, un bărbat în vîrstă de 53 de ani, a avut nevoie astăzi de îngrijiri medicale la aflarea veştii că dictatorul a murit şi defilarea anuală de 23 august s-a anulat.

“Mă aflam, ca în fiecare an, în piaţa centrală din Videle, alături de alţi cetăţeni, şi aşteptam începerea defilării”, povesteşte Dumitru Brebenel, sudor la o întreprindere din localitate. “Pusesem la cale o coregrafie absolut remarcabilă care să-i pună în umbră definitiv pe îngîmfaţii ăia din Roşiorii de Vede. Deodată, din senin, apare un tovarăş miliţian care ne spune să plecăm acasă, că suntem penibili dacă, la 20 de ani de cînd Tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi Toavarăşa Elena au murit, încă mai defilăm. Mi s-a făcut rău pe loc. Am văzut eu că, de la an la an, sînt din ce în ce mai puţin oameni la manifestaţiile de 1 Mai şi 23 August, dar chiar aşa, domnule, să nu ne spună nimeni şi nouă, oamenilor din Videle, că Tovarăşul a murit? Adică, de 20 de ani noi stăm de pomană la coadă la lapte şi portocale? Îl serbăm pe Moş Gerilă? Dacă avem numere cu soţ la maşină putem circula liniştiţi două duminici consecutive? Aşa ceva nu se face! Noroc că încă mai putem să ne turnăm vecinii la Securitate. Dacă ne-o luau şi pe asta, nu ştiu ce făceam. O revoluţie?”.

Deşi şocant, cazul lui Dumitru Brebenel, din Videle, nu este unul singular. Potrivit experţilor, anual, din cauza indiferenţei, mii de români din provincie, cu vieţi absolut normale şi acces la toate mijloacele de informare posibile, află cu surprindere tot felul de noutăţi şocante: că s-a terminat Al Doilea Război Mondial, că s-au retras ruşii, că s-a terminat Dallas, că e în regulă să te speli, apa şi săpunul nu dăunează grav sănătăţii.

Exit mobile version