Abia la o săptămână după 6 iunie, germanii și-au zis: Hei (sau Heil), asta chiar a fost debarcarea!
Nu se așteptau ca Aliații să se arunce asupra Europei tocmai sub faleza Normandiei. Așa că, vreme de o săptămână, au tot crezut că e o diversiune, urmând ca adevărata debarcare să aibă loc în altă parte.
Acum câțiva ani, cam asta s-a întâmplat cu partidele noastre și cu Facebook-ul. Aa, e ceva numit Facebook, dar lasă, că trece!…
Nu a trecut, iar partidele și-au făcut planuri de cucerire a Internetului și-a Facebook-ului. Mai exact, au luat strategiile pe care le aveau pentru televiziuni și le-au aplicat aici: plătim să zică unii ce vrem.
Vreo schimbare de abordare? Deloc. Internetul a fost o plasă cu ochiuri ceva mai mici. Au început să pescuiască pe Internet proștii plecați de la televizor, au încercat să recreeze în online isteriile pe care le mai pun și-acum la cale pe la RTV sau Antena 3. Iar pe net o pot face chiar fără nici o limită: la tot pasul dai de Soros care stăpânește jumătate din România, de Rusia și iminenta ei invazie într-o Românie coruptă, de agenți infiltrați ai tuturor statelor lumii. Nu mai zic că dacii liberi s-au așezat la panoul de control al lumii din Munții Bucegi și bat ca nebunii în toate butoanele, Arsenie Boca își bagă nasul în plagiate și în reforma învățământului, urmând nu știu ce profeție, iar Gabriela Firea pupă brâul Maicii Domnului ca să câștige alegerile.
Site-urile de așa-zise știri sunt aglomerări de minciuni amestecate cu preluări de pe Mediafax și Agerpres. Scrise agramat, cu poze furate și titluri ridicole, ele duc consumul de rahat pe noi culmi ale îmbuibării. Toate bagă bani în promovare pe Facebook, de-aia dai de articolele lor tâmpite la tot pasul. E modul în care aceste site-uri, mai apoi, se justifică în fața celor care le plătesc să existe.
Modelul la care a ajuns să aspire mizeria știrilor neasumate de nimeni este acest stiripesurse.ro, un fel de tomberon în care Iosif Buble aruncă tot ce aude în stânga și-n dreapta, iar boschetarii Internetului vin și caută. Cam așa au gândit partidele “să comunice” în virtual: știri pe surse, adică știri care nu sunt știri, ci niște chestii auzite.