Ce reacţie poţi avea, ca om cît de cît normal, cînd auzi că azi, 24 noiembrie, în anul 2011, secolul XXI vorba aia, auzi un fost al doilea om în statul tău spunînd în faţa cîtorva zeci de olteni plouaţi:"Azi în Dăbuleni, mîine în toată ţara!"? Să rîzi e prea puţin, să plîngi nu te ţin lacrimile. E pur şi simplu dincolo de ceea ce-ţi imaginai că ar putea însemna politica pe aceste meleaguri asuprite de istorie.
Imaginaţi-vă penibilul acestei descinderi în vederea proclamaţiei, cu Geoană urcîndu-se emoţionat în maşina lui elegantă, după o atentă alegere a cravatei, cu măreţele cuvinte despre "politica adevărată pentru oameni şi alături de oameni" pigulite meticulos în vederea rostirii, cu cei cîţiva ţuţări locali treziţi cu noaptea-n cap ca să strîngă aplaudacii, cu toată tevatura micilor notabilităţi locale cărora le-a revenit sarcina de a prinde pînza din fundal în copci, cu felicitările şi ciocnirile de pahar ulterioare succesului măreţului eveniment…
Acest om despre care ai fi putut crede cîndva că are abilităţi diplomatice rezonabile, că poate juca degajat tenis de cîmp cu orice membru al Congresului american, s-a dovedit a fi doar un ghem de vanităţi banale, un microorgnanism politic inadaptat la condiţii electorale reale, incapabil să supravieţuiască nici o secundă în afara mediului steril al partidului.
Şi chiar dacă proclamaţia geniului de la Dăbuleni seamănă izbitor cu isprava văcuţei înduioşătoare care s-a uşurat, extenuată de muls, în căldăruşa cu propriu-i lapte, Mircea îşi va mai juca o vreme rolul său. Şi va ridica mîinile în Parlament, votînd cu entuziasm şi crezînd cu tărie în valorile adevărate ale acelui politician adevărat care, cu cîţiva ani în urmă îl întreba cu cine s-a bălăcit în jacuzzi în noaptea dinaintea nopţii cît a fost preşedintele României.