Prin 1423, Jacob Schuster, student chefliu la Heidelberg, se îndrăgosteşte de Raşela, fiica de 16 ani a unui meşteşugar evreu. Dragostea împărtăşită nu cunoaşte oprelişti, iar cei doi au parte de nenumărate nopţi de studiu interetnic în cămăruţa de student a lui Jacob. Fericirea lor este umbrită, însă, de precaritatea metodelor contraceptive ale epocii, Raşela rămânând însărcinată. Cum, pe vremea aceea, obsesia păstrării purităţii rasei venea, mai degrabă, dinspre evrei, lui Jacob îi era clar că o cerere în căsătorie s-ar fi lovit de un refuz categoric, ba s-a fi lăsat şi cu nişte ciomege pe spinare.
Totuşi, Raşela nu putea fi abandonată, cu burta la gură, oprobriului comunităţii în care trăia, aşa că Jacob îşi foloseşte cunoştinţele istorice şi teologice pentru a pune la punct un plan îndrăzneţ. În noaptea de Pesah, când toată familia Raşelei se afla în jurul mesei, de la luminatorul care dădea spre stradă se aude vocea arhanghelului Gabriel. Măsurându-şi cuvintele pentru a nu-i speria pe bieţii oameni, îngerul anunţă familia că Raşela este aleasa şi că ea îl poartă deja în pântec pe fiul lui Yahve, adevăratul Mesia. Numai un dulău înfometat care-şi căuta dreptatea prin rigole şi care a dărâmat scara pe care se cocoţase Jacob/ Gabriel, rupându-i mâna şi un picior, a făcut ca azi să nu avem o nouă religie bazată pe neprihănirea Raşelei şi natura divină a copilului său.
Mai spre zilele noastre, Ion Moţa, eroul legionar de operetă, îşi anunţa într-o scrisoare cumnatul, pe Corneliu Zelea Codreanu, că, deşi între el şi Iredenta, soţia sa şi sora Căpitanului, n-a existat dragoste trupească, aceasta este însărcinată, fiind pe cale să se întâmple o minune.
Până la urmă, este o opţiune de viaţă. Respingi ideea adulterului sau pe cea a sexului premarital şi te numeşti credincios. Le accepţi şi devii un încornorat sau un părinte nefericit.
Venind din partea unui reprezentant al unei religii care are la bază prezumţia de adulter, din partea unui bărbat care n-a cunoscut binefacerile căsătoriei pentru a putea aprecia neplăcerile divorţului, pastorala furibundă în care Laurenţiu Streza, mitropolit al Ardealului, şterge pe jos cu televiziunea şi cu presa are aerul hazliu al diatribelor unui cerşetor cu Maybach care urlă la pensionari că nu-i dau destui bani pentru a-şi construi mall-ul religios la care visează.
Mai mult, pastorala domnului Streza trebuie să-l fi mâhnit peste poate pe ÎPF Daniel, care şi-a dat astfel seama că degeaba a construit un ditamai trustul de presă ortodox, dacă până şi angajaţii BOR cască ochii la Acces direct, Măruţă sau Spice Platinum.