Drumul spre iad e pavat cu bune intenții, asta nu mai trebuie demonstrat, ceea ce mai rămîne de bunghit e cam cîți bani costă intențiile alea bune. Pentru că, dacă la palatele țigănești e ușor să vezi cine are și cît, la afacerile noastre, finanțate de la buget carevasăzică, lucrurile nu-s tot așa de străvezii. Nu de alta, dar am văzut de multe ori rezultatele concrete și dezastruoase ale entuziasmului local. Poate mai țineți minte restaurarea Coloanei lui Brâncuși, care era să se sfîrșească cu dispariția ei. Ei, acu’ chiar s-a îndeplinit ceva asemănător, dar cu mai puține pretenții artistice, cît istorice. Hai, că ați ghicit, pun pariu. Da, bojdeuca lui Creangă a trecut printr-o renovare, reciclare și reorganizare. Rezultatul final, care l-a umplut de mîndrie pe constructor, a căzut ca un fulger, odată cu dezvelirea lucrului bine făcut. Hai să recapitulăm nițel: bojdeuca asta era o dărăpănătură. Valoarea ei nu a stat niciodată nici în stucatură, nici în arcele în plin cintru, nici în pivnițele Vaticanului, fie ele cu ori făr’ de balerci de Amontillado. Nu, frate. Bojdeuca era sărăcăcioasă și cam căzută, așa erau vremurile. Creangă așa a trăit, fără să-și bată capul, iar conu’ Mișu Eminescu n-a avut nimic de obiectat. Pe scurt, căscioara lui Creangă era un bordei ceva mai prizărit, da’ nu foarte, fără pretenții. Și așa trebuia să rămînă.
Probabil că restauratorul, constructorul sau maistrul – cine o fi fost nici nu are vreo importanță – și-a adus aminte de orele de română din școală, cînd clasicii erau cele mai înalte piscuri ale gîndirii și artei literare românești și nu scăpau de Luceferi, Ceahlăi și oameni deplini ai culturii. Or, asemenea figuri emblematice nu merită să fie pomenite într-o dărăpănătură. Așa se face că bunele intenții au dat în clocot. „Iote, frate, ce uluci de căcat, ce gărduț ponosit, ce ferestre pricăjite, ce acoperiș într-un peș, ce stîlpi năzgîmbi! Băieți, să-mi faceți locul lună, să strălucească! Puneți niște termopane triple, aduceți scînduri geluite. Bă, Vasile, ai grijă și vopsește-le cu…“ „Cu ce, meștere?“ „Cu brun 101, loază, vezi să lucească, că te ia mama dracului, vin ăia de la județ și ne-ntreabă de Nică al lui Ștefan a Petrei, ciubotarul!“ „De cine, dom’ inginer?“ „Lasă, n-ai tu treabă. Faci totul lună, că, dacă nu, te pun să ștergi cu limba!“ Cam așa trebuie să se fi purtat discuțiile pe șantier. Și așa au făcut.
Altfel nu ar fi fost posibil ca rezultatul să fie așa o monstruozitate. Și ne putem mîndri că kitsch-ul a costat ceva! Aici s-au băgat banii dumneavoastră. Cultură! Demnitate! Plm! Pe scurt, ca să nu ne obosim fluierînd a pagubă. Bugetul total al proiectului a fost de 1.724.351,65 euro, din care finanțare nerambursabilă prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate (ENI) de 1.500.000 de euro, bugetul alocat Județului Iași – Consiliul Județean Iași fiind de 1.042.841,65 euro, iar perioada de implementare, de 24 luni. S-a cheltuit, da’ s-a și muncit. Iar bojdeuca se poate lua de mînuță cu împrejurimile, pentru că totul e brici, zeiss, beton. Mai ales beton și termopan.
