Un interviu cu gen. (r) Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General, vine cu o informație interesantă. Întrebat de ce a găsit pro-rusul Călin Georgescu atîta sprijin în grupurile de pensionari militari, domnia-sa vorbește despre nemulțumirile legate de pensiile speciale. Pardon, de serviciu. Sau de merit. De Patria a priori. Spuneți-le cum vreți, numele n-are importanță. Importantă e atitudinea. Și grăitoare, deși nu i s-a dat ordin să vorbească.
Deci, practic, pensionarii militari – cel puțin o parte dintre ei – consideră că este perfect acceptabil, ba chiar recomandabil, să susțină la funcția supremă în stat un băiat chitit să facă jocul țarului tuturor Rusiilor. Adică și Rusia ostilă NATO și UE, al căror membru este România, și Rusia infamă pentru tot răul făcut aceleiași Românii prin furt de teritorii și prin criminalul regim comunist, și Rusia care pornește războaie nemernice cu vecinii vinovați că există. Deși sînt, desigur, un stat artificial, spre deosebire de Rusia, care s-a născut simultan peste tot teritoriul ei de acum. Dintr-o mamă virgină, fără discuție.
La prima vedere, reacția e revoltătoare și dezgustătoare. Eroii neamului au ieșit la pensie, deci jurămintele de credință, și patriotismul, și onoarea militară au expirat. Nu poți să ai pretenții la dragoste de țară dacă nu plătești. Just, fix ca la… înțelegi voi. Cuvîntul ăla cu „m“. Mercenari.
Și revolta continuă nestingherită pentru că, bizar, figuri emblematice ale Armatei n-o pot stăvili. Degeaba pune tov. geal Ciucă „ăăă“-ul între subiect și predicat. Degeaba promite tov. geal Oprea să mai omoare un Gigină pentru că îi trebuie coloană oficială să-i mute curul în spatele frontului. Degeaba își mai umple tov. geal Zisu o pivniță cu ceasuri și tablouri luate din salariul de bugetar oprimat. Degeaba promit mulți alți geali să irosească bugetul Apărării pe achiziții tîmpite și inutile. Pur și simplu, neamul ăsta de civili nu înțelege cum e cu onoreea militară. Uite de aia era bine pe vremea lui Ceaușescu, că atunci fraierul de civil își știa locul și nu îndrăznea să înfrunte superiorul.
În caz că ați uitat, Ceaușescu era băiatul ăla căruia Armata îi jurase să-l apere pînă cînd a fost cazul s-o facă și n-a făcut-o. Nu, tehnic n-a fost trădare, pur și simplu a trecut la valorile democratice.
Așa și acum. Moral, susținerea pentru marioneta unei puteri străine și, mai ales, extrem de ostile României poate părea o trădare din aia absolut jegoasă. Dar, din nou, tehnic, nu e. Fanii militari ai lui Georgescu apără România. România lor, aia cu pensii și salarii speciale, aia cu privilegii și tratamente avansate la excepțional, aia cu gust de chiolhan la popotă și sunet de „Să trăiți!“, aia în care drepturile și libertățile democratice n-au decît să fie strivite sub cizma rusească, iar mirosul de progres și civilizație să fie înlocuit cu ăla cazon de bocanci abrutizați și înapoiați. Ei bine, pentru asemenea oameni nu poate exista decît un singur cuvînt cu „m“. Nu, nu mercenari. Muie!
J.S.