E 27 mai 1868, în Dublin, și Sir Benjamin Lee Guinness, proprietarul fabricii de bere care stinge setea întregului imperiu britanic, tocmai a plecat să umple pint-urile îngerilor. Cîteva zile mai tîrziu, la deschiderea oficială a testamentului, cei patru moștenitori află surprinși cum s-a gîndit bătrînul să-și împartă averea: Arthur și Edward, frații cei mari, au primit afacerea și trebuie s-o conducă împreună (altfel, cine pleacă pierde tot), singura fiică, Anne, căsătorită cu un pastor mare fan al mișcării de temperanță, trebuie să se mulțumească doar cu implicarea în activități filantropice, iar mezinului alcoolic Ben, prea iresponsabil pentru vreo poziție publică importantă, i se va plăti o rentă viageră suficient de consistentă cît să nu se mai trezească vreodată din beție.
Cei doi berari-șefi au caractere și interese diferite, deci trebuie să negocieze cam toate deciziile strategice de dezvoltare a companiei. Ușuraticul Arthur nutrește ambiții politice și se visează ales în Parlamentul britanic; Edward, managerul de facto al fabricii, vrăjit de o domnișoară revoluționară, ține partea secretei opoziții republicane Frăția Feniană. Pentru că sentimentele sînt ireductibile în ecuația banilor și puterii la nivel înalt, ambii se angajează în căsătorii de conivență cu partenerele optime și se văd nevoiți să sprijine în secret lupta pentru independență de Londra, extinsă pînă peste Ocean, în comunitatea irlandeză din mahalalele New York-ului. Berea curge pe gîtlejuri, lirele sau dolarii curg în conturile firmei.
Din aceeași minte prolifică din care au ieșit Taboo, Peaky Blinders sau A Thousand Blows vine și House of Guinness, o altă dramă de epocă fermentată în capitole romanțate depre istoria unei beri celebre, care recreează destul de convingător peisajul societății dublineze din deceniul 8 al secolului al XIX-lea. Irish-i contra briți, republicani contra unioniști, catolici contra protestanți, abstinenți contra alcoolici, fiecare are cîte ceva de contestat și își susține tabăra cu fervoarea suporterilor ultras ai perioadei hooligans, printre butoaie incendiate, sticle goale și vorbe sparte între dinți cu pumnul, ca sămînța de scandal: combinînd berea neagră cu cealaltă băutură națională, whiskey-ul, începi să vezi spiriduși verzi, indiferent dacă te cheamă Patrick sau nu. De la cheful ăsta degenerat în încăierare în stil „Ori la bal, ori la spital“ n-avea cum să lipsească și ceva muzică irlandeză – și clasica populară, cîntată la scripcă plus fluier, și post-punk-ul zilelor noastre (atrage atenția, în special, piesa „Starburster“ a trupei locale Fontaines D.C., aleasă și pentru coloana sonoră a altor seriale lansate recent, MobLand și Black Rabbit). Ajută la atmosferă, mai puțin la mahmureală.
House of Guinness pare să aibă viață lungă, cu multe sezoane viitoare pe tejgheaua cu autoservire Netflix. Poate că în ultimul episod, cu acțiune ajunsă în prezent, ni se va dezvălui și cît costă acum o bere băută în centrul Dublinului. Da, Sir Guinness: în The Temple Bar, cel mai faimos pub al orașului, licoarea pe care o vindeai, la inaugurarea din 1759, cu 2 pence, e, astăzi, 12 euro paharul.
House of Guinness, 2025-, saga dinastiei de berari irlandezi care a înveselit zeci de generații de bețivi, creat de Steven Knight, opt episoade de 44-55 de minute, difuzat de Netflix.