1) Repetentul glorios
Toată lumea s-a plâns de el (sau de ea) timp de patru ani, dar acum brusc are șanse să mai ia un mandat. Nu se știe în ce accident casnic s-au lovit la cap cetățenii, dar au uitat toate lăturile pe care i le-au turnat în cap de la volan, blocați în trafic, sau din baie, ascultând râgâiala neputincioasă a țevilor de apă caldă. Primarul nostru (sau, după caz, primărița) e foarte aproape de un mandat nou. Niște proiecte obscure și fără miză i-au ieșit, totuși, în sensul că prin ele n-a produs nici o stricăciune vizibilă orașului. Și tocmai acele proiecte obscure ne sunt vânturate prin fața ochilor, ca realizări care să ne convingă. Plus că omul e deja acolo, la Primărie. De ce să-l înlocuim dacă a apucat să se așeze? Lasă că mai merge patru ani.
2) Primarul fără griji
Nu e genul de om cu care ai ieși la o bere, dar a reușit cumva să nu distrugă orașul, așa că acum stă în fața televizorului cu un castron de popcorn în brațe și se uită la chinurile prin care trec colegii lui din alte orașe. Nu prea-și face probleme. E sigur de victorie și sigur a fost în fiecare minut al mandatului, pentru că a știut să dozeze toate ingredientele unui parcurs de succes: parcuri în care iarba are culoarea verde și-n care nu te sfâșie câinii, gesturi inutile care iau ochii oamenilor, apariții regulate, cât să nu pară că a lăsat Primăria pe pilot automat și, foarte important, o relație perfectă cu presa locală. De fapt, la ce resurse ai ca primar, la câți ziariști îți mănâncă din palmă, trebuie să omori oameni cu tunul în centrul orașului ca să întorci presa împotriva ta. Și nici atunci nu e sigur. În fond, și oamenii ăia de ce au stat în bătaia proiectilelor fix la ora la care domnul primar exersa pentru proba de tir?
3) Bufonul neobosit
Trebuie să precizez că e neobosit doar în bufonerii. În rest, omul nu știe să schimbe un bec sau să se-ncheie singur la șireturi. A studiat pe-afară, unde și-a desăvârșit formarea de pafarist notoriu. Se laudă mereu cu diplomele și cu educația, dar colegii de bibliotecă îl disprețuiesc în secret atunci când jena nu-i împinge să se delimiteze public de el. Se vede clar că-i dă curaj succesul altor prezențe stridente din politică, dar n-are charisma brută a altor populiști și nici nu știe să vorbească la fel de simplu și de eficient ca ei. Copiază formule de succes pe care le transformă pe bandă rulantă în formule de eșec. Psihologic, e la nivelul unui copil de zece ani care citește Alexandre Dumas și vrea să fie și el muschetar, deși e mai degrabă un servitor nătărău al cardinalului Richelieu.
4) Perdantul la pensie
A făcut multe la viața lui și a ocupat cam toate funcțiile politice. Unii au fost chiar președinți de țară sau premieri, dar iată că timpul nu iartă pe nimeni și ei nu vor să accepte asta. Ar putea să mănânce (sau, după caz, să-și bea) pensia liniștiți, într-un parc liniștit din sectorul 1 sau într-o stațiune austriacă de schi. Ar putea chiar să stea seara la ei acasă, dar iată că aleg să intre în direct în emisiuni TV și să vorbească, de la adăpostul câtorva pahare, despre cum vor să ajungă primari. Alegerile locale sunt și o rampă de lansare pentru viitori președinți, și cimitire unde merg să-și îngroape ambițiile politice. Pare că unii vor să mai încerce odată figura asta cu alegătorul, să mai vadă cum e înainte să agațe în cui ambițiile politice. Și, evident, n-are cum să mai fie ca-n tinerețe.