Te-ai îndrăgostit de un tablou fără să te pricepi la pictură? L-ai cumpăra, deși te scutură de toate economiile? Cum afli însă că nu ți-a căzut cu tronc un fals, chiar dacă a trecut prin expoziții? Criticul de artă și expertul Pavel Șușară mi-a spus aici ce trebuie să faci ca să nu cumperi un știft evaluat de falși cunoscători.
Cristian Teodorescu: Cum ai ajuns, domnule, detectiv de picturi falsificate?
Pavel Șușară: Răspunsul scurt este acesta: nu le caut eu, vin singure, ies la întîlnire așa cum iese șarpele în mijlocul drumului, la soare. Răspunsul mai dezvoltat pornește de la faptul că tocmai cu asta mă ocup, atît în calitate de expert atestat în artă românească modernă și contemporană, cît și în aceea, instituțională, de președinte al Asociației Experților și Evaluatorilor de Artă din România. Falsurile în artă, ca și în cele mai importante sectoare ale vieții noastre publice, de la alimente, băuturi, medicamente și pînă la diplome de studii și doctorate, au devenit riscuri majore pentru sănătatea și pentru coerența noastră sufletească și socială. Ele introduc și perpetuează minciuna și înșelătoria în cel mai delicat și mai vulnerabil domeniu al ființei și al conștiinței noastre, acela care ține de viața interioară, de reperele spirituale și de aspirațiile sufletești. Chiar dacă aceste falsuri nu provoacă suferință imediată și nu sînt letale, așa cum se întîmplă cu alte categorii, pe termen mediu și lung ele ne viciază valorile fundamentale și ne dezarticulează ordinea lăuntrică prin faptul că ne pun în situația de a nu mai putea discerne între minciună și adevăr, între bun și rău, între valoare și impostură. Ce este detectivismul în această situație? Un simplu hobby sau o obligație igienică și un act imperativ de apărare?
C.T.:Cumpărătorul unui tablou falsificat, care nu știe cu ce s-a ales, nu se duce și el la un expert înainte de a scoate banii din buzunar?
P.Ș.: Depinde de cumpărător. Cel care își cunoaște limitele, dar are și banii socotiți la centimă, se duce, în vreme ce altul, care nu știe niciodată cu exactitate cîți bani are la dispoziție, ba mai este lovit și de narcisism și de convingerea fermă că își este suficient sieși, nu se duce nici după, iar atunci cînd i se spune, pentru că și iese, imprudent, cu știfturile la plimbare, se manifestă meschin și previzibil, adică se solidarizează cu cel care l-a înșelat și îl satanizează pe cel care încearcă să-i deschidă ochii. Asta în situația agravantă în care știe el însuși, dar încearcă să ducă infracțiunea pînă la capăt și să caute disperat soluții de validare. Iar cum expunerea într-un muzeu, cu atît mai mult într-un Muzeu Național de Artă, iar apoi includerea într-un catalog reprezintă calea cea mai eficientă de spălare simbolică, va face tot ce îi stă în putință pentru a parcurge pînă la capăt acest traseu major al mîntuirii.
C.T.: Dar cum deosebește clientul un expert adevărat de unul îndoielnic?
P.Ș.: Simplu, așa cum deosebește și un medic bun de o vrăjitoare sau un avocat bun de un sfătuitor la birt. Medicul bun și avocatul bun salvează vieți și cîștigă procese, au școli absolvite la zi și fac parte din asociații profesionale, eliberează scrisori medicale și obțin sentințe favorabile, pe cînd ceilalți furnizează descîntece și povestesc despre succesele cu prietenii. Unii sînt validați și răspund juridic, ceilalți se autoproclamă și au doar păreri personale pe care nu le-a validat nimeni.
C.T.: În cazul lui Adrian Năstase, care e acuzat că pune în circulație false tablouri de Victor Brauner, cum v-ați prins tu și criticul de artă Adrian Buga că Năstase s-a păcălit?
P.Ș.: Eu nu am amintit niciodată vreun nume de colecționar, fiindcă din clipa în care s-a pronunțat un nume, discuția s-a degradat și accentul s-a mutat de pe lucrările false și de pe fenomenul falsurilor, în general, pe identitatea colecționarului, adică a devenit, dintr-o dezbatere și un avertisment profesional, un subiect monden, de cancan, cu un puternic iz politic și resentimentar. Pe mine m-a interesat, și mă interesează, exclusiv faptul că Muzeul Național de Artă al României, prin directorul său general, curatorul expoziției, a devenit un fel de întreprindere „Nufărul“ pentru falsuri Brauner, iar nu colecționarul care a fost invitat să participe, fiindcă el nu putea să expună acolo cu forța. Cum m-am prins că tablourile în discuție sînt false? Simplu. Pe de o parte, eu le știu de peste două decenii, fiindcă au mai fost expuse în 2003, cu același scop, și la Muzeul din Piatra Neamț, prilej cu care am și scris atunci despre ele, în România literară. Ele au fost identificate ca falsuri nu doar prin faptul specific că autorul lor nu înțelege mecanismul gîndirii, al viziunii și al expresiei lui Victor Brauner, ci prin acela, elementar, că el nu știe să picteze, nu are instrumentarul de bază al artistului profesionist. Ca să dau un exemplu inteligibil, este exact situația în care constați că în mijlocul unei turme de oi se găsește un măgar. Ca să faci diferența nici măcar nu e nevoie să fii zoolog, fiindcă măgarul se detașează de turmă prin faptul elementar că el face parte din altă specie.
C.T.: Că Năstase colecționarul a luat plasă ar mai fi explicabil. Nu e din branșă. Dar cum de a înghițit păcăleala directorul MNAR, care e din branșă, cînd a făcut expoziția Victor Brauner?
P.Ș.: Nu am decît o singură explicație,cu atît mai mult cu cît a fost și avertizat să nu le introducă în expoziție: complicitate la acțiunea de validare, uz de fals și înșelătorie.
C.T.: Dar dacă Năstase și directorul Stegerean au dreptate și voi v-ați înșelat?
P.Ș.: Dacă aveam cea mai mică îndoială, nu ieșeam cu acest avertisment public, dar ceea ce nu s-a reținut cum se cuvine este faptul că eu am cerut Ministerului Culturii să formeze rapid o echipă de experți, cu participare internațională, pentru a se clarifica definitiv această problemă. Ce a făcut ministrul Culturii, Raluca Turcan? A încercat să minimalizeze evenimentul, s-a solidarizat cu Stegerean, a deplasat o discuție de fond înspre o dispută între două persoane, insinuînd că între mine și Stegerean ar fi o adversitate istorică, afirmație complet falsă, iar în ceea ce mă privește ea s-a întrebat, patetic, ,,cum îndrăznesc să acuz MNAR“, ceea ce trebuie să recunoști că este un strigăt oficial cu care nu te întîlnești în fiecare zi. Ce s-a întîmplat după aceea, ca să ți se ia complet bănuiala că cei implicați în introducerea lucrărilor în expoziție ar fi inocenți? În mod ilegal, colecționarul și-a retras lucrările, iar expoziția a fost închisă pentru două săptămîni. Nici un colecționar nu poate să își retragă lucrările dintr-o expoziție în curs, pentru simplul motiv că ele se găsesc sub un contract de cedare pe întreaga durată a expoziției. Dar acest gest disperat a fost făcut ca o ultimă formă, autoincriminatoare și lașă, de aparentă protecție, fiindcă atîta vreme cît lucrările se găsesc într-un spațiu privat, ele nu pot fi expertizate fără consimțămîntul proprietarului. Eu am avut însă grijă să îi trimit personal imaginile celui mai important expert internațional în opera lui Brauner, Samy Kinge, iar el a avut amabilitatea să îmi confirme falsul pentru toate cele cinci lucrări în discuție. Totodată, din ambianța Centrului Pompidou, pe care l-am avertizat în legătură cu aceste falsuri, am avut un mesaj similar. Dacă este cazul, îți pun la dispoziție atît mesajele, cît și imaginile lucrărilor în cauză. Cam atît, deocamdată.
Acum inteleg mai multe despre `intrarea in hybris` a lul Pavel Susara dupa moartea lui Nicolae Manolescu. Si nu din continutul interviului, ci din increngatura protagonistilor interviului. Gasca frumoasa va doresc amindurora~