Serviciul de Telecomunicații Speciale este o chestie despre care nu ați fi auzit absolut niciodată în cazul în care în Apuseni nu ar fi căzut un avion în urmă cu mai bine de un an. Acest cuib de oameni cu funcții, ocupați cu chestiuni ce intră în lista de atribuții a unei instituții cu nume complicat, nu are un rost foarte bine stabilit. Are totuși niște cheltuieli pe care le poți trece cu vederea doar dacă ai locuit prea mult în Africa și prețurile de ordinul zecilor de milioane nu te mai sperie pentru că ești oricum obișnuit să plăteşți o roabă de bani pe un borcan de murături. Ca, de exemplu, 40 de milioane de lei pentru pază și protecție.
Dacă aruncăm o privire prin comunele semianonime ale României, putem observa că metoda preferată de a irosi bani și, implicit, de a-i dirija spre firmele-prietene este veșnic aceeași: ba un teren de sport, ba un centru de informare turistică, ba un părculeț. Toate, de preferat, unde e iarba mai înaltă pe pășune și pustietatea mai desăvârșită. Și dacă genul ăsta de apucături îi fac pe oamenii normali să spumege nevrotic, poate am putea să ne gândim ce e în inimile celor care nu au avut norocul de a se naște baroni locali, ci au crescut ca niște simpli directori de instituții de teapa Serviciului de Telecomunicații Speciale.
E jale, vă spun. Nu poți scoate birouri și să bagi un teren sintetic și nu poți planta panseluțe la suprapreț pe pervaze. Și ce să faci? Faci contracte de pază și protecție. Nu contează că nu ai nimic din ce ar putea interesa chiar și măcar un hoț de cupru, până la urmă e un drept garantat, cel la siguranță. Și dacă prețul siguranței și pazei e „între 34,5 milioane și 41,4 milioane fără TVA”, ce te faci? Nimic special, faci o licitație și aștepți ca cineva să fie apucat de cap de milă și să-ți sară în ajutor până când nu e prea târziu. Să ne ferească sfinții să nu fie bine păzite, protejate și monitorizate obiectivele STS din Mediaș, acolo de unde pare a izvorî fluviul de bani!