Caţavencii

PDL, parazitul care-și omoară gazda

Încet-încet, marea fuziune dintre PNL și PDL sub tablourile Brătienilor care strîmbă din năsucurile istorice s-a transformat în înghițirea liberalilor de către urmașii cei portocalii ai lui Traian și ai Elenei. Din cînd în cînd, Buldogul îi mai scoate în lume pe alde Gorghiu, Orban sau Petrache, îi plimbă pe la televizor și-i lasă să vorbească, spre satisfacția scriitorului de la Cotroceni, căruia îi crește inima cînd vede din ce partid frumos a făcut și el parte. Între timp, însă, adevăratul stăpîn al noului PNL mormăie mărunt din buze, șoptindu-și ordinele printre dinții încleștați încă de pe la orele prînzului. Liniștea s-a așternut și peste filiale, pe unde avîntul inițial al liberalilor s-a blegit definitiv. Acolo unde PNL a mai obținut ceva rezultate sub umbrela USL-ului, oamenii mai speră. În general, speră să nu vină DNA înainte de alegeri. În rest, perspectivele sînt destul de întunecate. Candidați pentru principalele poziții din administrația locală par a fi tot pedeliștii de succes ai perioadei 2008-2012. Dar e bine: liberalii vechi visează cu ochii deschiși că vor ajunge la guvernare, cîrciumile sînt pline de liberali mai proaspeți care sărbătoresc în continuare victoria lui Iohannis, iar pe grupurile lor de discuții se laudă cu sondaje pe surse în care, anul viitor, întreaga țară va fi a lor. Cînd s-o trezi, or să-și dea seama că nu-i chiar ușor să mergi cu basca-n mînă pentru a mai primi cîte o sinecură de la primarii care pînă în 2005 mai erau încă afiliați la Internaționala Socialistă.

Exit mobile version