Marţi, 10 iulie, Diana Dumitrescu era în depresie. Reafirmîndu-şi apetenţa pentru exotism şi tragedie, Libertatea ne informa că „această actriţă trece printr-o perioadă extrem de dificilă. O demonstrează confesiunile ei dramatice“. Vedeta din Iubire ca în filme, Iubire şi onoare, Aniela şi, mai nou, Pariu cu viaţa făcuse cîteva mărturisiri pe culmile disperării, bulversînd cititorii blog-ului ei personal: „Nu, nu mai avem principii şi nici valori. Nu ştim de ce ne naştem pe lumea asta şi unde vrem să ajungem şi nici măcar nu ne străduim să aflăm. Dar după ce toată această dramă numită viaţă se risipeşte, după ce toate principiile se duc pe apa sîmbetei, după ce copilul din noi moare, după ce trece viaţa asta, ce rămîne? Ce mai e după? Pentru ce tot efortul de a trăi? De a realiza lucruri? Pentru? Nu mai găsesc scopul“.
Verdict: GÎNDESC, DECI E TRIST
A doua zi după această explozie de scepticism dramatic, cioranian (dincolo de care cititorul avizat putea întrezări spectrul ameninţător al unei sinucideri sau scenariul apocaliptic al unei noi telenovele marca Acasă TV), Diana Dumitrescu revenea în mediul filosofic online cu nişte însemnări aparţinînd unei cu totul alte şcoli de gîndire.
Citez, de asemenea, masiv, întrucît, exceptînd sensibilele eseuri despre suflet ale lui Tudor Chirilă, rar îi e dat unui tabloid să sondeze asemenea adîncimi: „Ei, odată cu maturizarea au venit şi întrebările. Am reuşit să îmi răspund la ultima întrebare fără răspuns. Mi-am găsit motivaţia. Mi-am găsit scopul. (…) Ce caut eu în lumea asta? Caut adevăratele culori ale sufletului meu. Caut bucuria oricărui zîmbet pricinuit de cel mai mic motiv. Caut mătasea fină în atingerea persoanei iubite. Caut verdele ierbii în umbra răcoroasă a pădurii. Caut iubirea supremă în lacrimile mamei. Caut… hrană pentru suflet“.
Ei bine, sînt convins că Diana a găsit-o deja, încă din 2009, cînd s-a măritat din toată inima cu Ducu, fiul Ruxandrei Ion, Vice President MediaPro Pictures şi CME Channel & Content Strategist. Practic, Dianei nu-i mai rămîne decît s-o facă pe maică-sa să plîngă şi apoi să identifice nuanţa perfectă de verde din profunzimile ierbii. Am înţeles că după numai trei grame începi să scrii ca existenţialiştii.
Vineri, 13 iulie, canicula făcea o nouă victimă, răvăşind gîndurile unei fiinţe la fel de nevinovate: Adelina Pestriţu, citată de Click!, via (normal) Facebook: „Cu cît cunoşti un om mai bine şi mai mult, cu atît eşti mai aproape de o fatală despărţire de el!!!! Cunoaşterea detaşează o fiinţă de alta şi alterează grăuntele de mister ce se află în orice esenţă, oricît de plată ar fi ea“.
Verdict: APĂ PLATĂ, CU LĂMÎIE
Mă bucur să constat că relaţia Adelinei cu Răzvan Ispas, un tînăr chipeş, de o certă formaţie carteziană (e om de afaceri şi preşedinte al TSD Giurgiu), are aceste neaşteptate, dar cu atît mai analitice efecte secundare. Mă aştept ca în curînd această femeie care dedică mult timp şi energie cunoaşterii să înţeleagă că, mai nou, alterarea misterului nu e o problemă atunci cînd eşti cuplată c-un pesedist. Ar fi fost dacă era vorba despre Liviu Vîrciu sau despre orice membru al Tineretului Democrat-Liberal.