Război gastronomic în București, la Piața Amzei. Și de acolo în toată țărișoara. S-au ridicat autohtoniștii contra franțuziților. Merdeneaua națională de la Nea Mihai a pornit la luptă împotriva croasantului de la Mița Biciclista, fincă un sfertodoct Niculușcă Edmond care ține în acte de restauratul imobil Mița Biciclista, cu patiserie la parter, aia de vinde croasante, i-a insultat zicîndu-le „specie” pe consumatorii merdenelelor de la concurență. Că adică „specia” se duce la merdenelele cu margarină de la Patiseria Amzei, în vreme ce rafinații aleg, mai precis zis ar trebui să aleagă croasantele cu unt de la Mița, firma lui Niculușcă. De aici explozii verbale pe rețele, începînd cu patrioticul „Je suis merdenea!”, urmate de elogiul merdenelei făcut pe scenă de Loredana Groza. Au mai intervenit: ziare, televiziuni, posturi de radio, antropologi, politologi, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Mihai Bendeac și alții. Ba, pe o caniculă de fac insolație și muștele, cozi ca pe vremea lui Ceașcă la Patiseria Amzei și cetățeni consumînd revoltați merdenele, în fața stabilimentului cu patiserie Mița Biciclista. Or Niculușcă, încercînd să ridice cifra de afaceri a patiseriei cu croasante, a vrut să-i gîdile la orgoliu pe bucureștenii aspiraționiști și pentru asta i-a rîcîit la educație culinară pe bucureștenii tradiționaliști care se mulțumesc cu merdenele.
De fapt, nici Niculușcă, nici patrioții merdenelelor cu margarină n-au habar că în stasul comunist al produsului de patiserie cu brînză sărată rețeta prevedea unt, nu margarină. La margarină s-a ajuns pe vremea lui Ceaușescu, fiindcă untul era trimis la export, pe valută. Cît despre autohtonitatea merdenelei pe care o proclamă tradiționaliștii, și asta e o abureală. Merdeneaua (o arată și numele ei) vine din bucătăria turcească, unde se cheamă „merdane”, și a ajuns la noi prin secolul XIX. Dacă Niculușcă, cel ce se dă expert în trecutul Bucureștiului, ar fi rămas la restaurări de clădiri și nu și-ar fi băgat nasul în gastronomie, nu s-ar fi apucat să debiteze tîmpenii despre merdenele. La rîndul lor, tradiționaliștii care se bat cu merdeneaua în piept ar fi putut să afle din DEX ce hram poartă plăcințica pentru care ies în stradă. Ce-i drept, la școală nu se învață istoria merdenelei, dar dacă urechistul Niculușcă ar fi fost deprins să nu se repeadă prostește la ce nu știe, nu s-ar fi făcut de cacao dîndu-se drept expert în gastronomie și în clasificarea gusturilor omului, de-a împins spre faliment croasanteria lui de la Mița Biciclista, iar tradiționaliștii ar fi rămas undeva la umbră.