Caţavencii

Pe un singur picior de plai

Un hoț a furat 25 de adidași dintr-un magazin de produse sportive din Miami. Toți adidașii furați erau pentru piciorul stîng. Dacă ar fi să ne luăm după indicii, făptașul e ori cineva cu un singur picior, ori cineva cu două picioare stîngi. De exemplu, oricine din echipa națională a României.

Trei astronauți ruși au ajuns pe Stația Spațială Internațională îmbrăcați în culorile Ucrainei. Marea lor problemă ar trebui să fie că din spațiu se cade foarte mult de la geam.

Regina Elisabeta nu se simte foarte bine și s-ar putea să nu mai revină niciodată la Palatul Buckingham. E o veste tristă, dar pe de altă parte poate că-i mai bine așa, avînd în vedere cît de mare e pericolul să te tragă curentul în ditamai palatul.

De frică că ar putea fi otrăvit, Vladimir Putin și-a înlocuit 1.000 de membri ai staff-ului. Rămîne de văzut dacă cei 1.000 de noi angajați nu cumva îl vor înlocui și ei pe Putin, de teamă să nu fie otrăviți.

Un bărbat din Marea Britanie și-a umplut rezervorul cu ulei vegetal în loc de combustibil, pentru că motorina e prea scumpă. La noi nici măcar opțiunea asta n-o ai. Cel mult poți să-ți umpli rezervorul cu hîrtie igienică și drojdie.

Un dentist a fost prins că strica intenționat dinții pacienților ca să-i poată repara după aia. Se bănuiește că dentistul a fost prins după ce mulți pacienți s-au dus la alt dentist care i-a întrebat: „Dar cine v-a lucrat aici?“.

Un meteorit mare cît „jumătate de girafă“ a lovit coastele Islandei. Pare că astronomii se plictisesc tot mai tare în ultima perioadă și au început să aproximeze obiectele care pică în funcție de ce animale le ies în cale. „Uite o cometă mare cît patru hipopotami grași“, „Nici nu se compară cu asteroidul ăsta mare cît 25 de marmote“, „Băieți, uitați-vă la asteroidul ăsta care se îndreaptă spre Pămînt“, „Cît de mare e?“, „Cît mamele voastre“.

Potrivit unui sondaj 78% din ruși susțin că Rusia ar trebui să invadeze și Polonia, Slovacia, Cehia, Estonia sau Bulgaria. E de mirat faptul că România nu-i pe lista asta. Ori am fost confundați iar cu Ungaria, ori le e frică de flota noastră impresionantă de tractoare.

Exit mobile version