Cînd deschide caietul cu notițe pentru „guvernul Meu”, Klaus Iohannis dă întotdeauna de cuvîntul „cioloș”. Cioloș e scris cu „c” mic, fiindcă majusculele sînt rezervate unui singur lider, dar e singurul cuvînt cert din planurile președintelui. Dacian Cioloș a satisfăcut în mare parte așteptările de liniște și irelevanță ale tutorelui său, s-a comportant decent ca tehnocrat, iar obediența sa politică a fost lipsită de stridențe. Ar fi, prin urmare, pe deplin calificat să continue guvernarea molatecă și subalternă pe următorii patru ani. Pînă una-alta, însă, nu e sigur că Cioloș va străluci la toamnă, ca un dinte de argint, în „guvernul Meu”. Și aici nu e vorba neapărat despre posibilitatea ca PSD și ALDE să formeze o majoritate. Cu puțin efort neconstituțional, instituțiile știu ce au de făcut pentru ca nici Tăriceanu și nici Dragnea să nu apuce alegerile cu situația judiciară intactă. Așa cum se mișcă vremurile, Iohannis va fi în situația de a-și putea numi premierul preferat, numai că la Dacian s-ar putea să fie problema.
Surse din imediata lui apropiere dau ca foarte improbabilă decizia unui nou angajament. Cioloș însuși a declarat în cîteva rînduri că nu va continua în Guvern după această toamnă. Apoi, e deja cunoscută rezistența lui împotriva ideii de a fi înregimentat în PNL, situație în care aura de tehnocrat inocent s-ar duce pe copcă. Sigur, el a mai fost coleg cu alde Blaga în guvern la Boc, dar funcția de comisar european a fost ca un duș care l-a curățat de clăbucii PDL. Apoi, dacă e să intre într-o guvernare politică, Cioloș nu exclude o participare într-un guvern PSD + ALDE. Un portofoliu la Agricultură, poate chiar vicepremier cu statut de tehnocrat, poate chiar premier cu sprijin politic total – sînt oferte pe care Cioloș le ia în calcul în comparație cu un post de premier personal al președintelui. De altfel, se pare că Dacian a și avut cîteva discuții exploratorii cu ambele părți. Dacă tot ajunge jucător liber de contract, e firesc să caute echipa cea mai bogată.
