Grupul de presă G4Media s-a vîndut. Cei doi băieți care au făcut isprava, Dan Tăpălagă și Cristian Pantazi, au dus la bun sfîrșit o operațiune de presă de succes. Au construit-o, au făcut-o să producă bani și, așa cum se obișnuiește într-o afacere, au tranzacționat-o. Au muncit ani de zile să-i crească audiența, i-au adăugat canale auxiliare, au clădit o marcă și au făcut rost de un cumpărător. Cele cîteva milioane de euro despre care se spune că le-ar fi încasat sînt meritate. Și chiar dacă din ele se scad cititorii dezamăgiți, suma rămîne aceeași.
Viața de jurnalist e grea, periculoasă și ingrată. La capătul ei te așteaptă sărăcia, deziluzia și, în multe cazuri, ura publicului pe care ai avut intenția să-l servești. Un jurnalist bun, care critică și dezvăluie, are un destin material negru. Industria scrisului zilnic cere sacrificii mari și oferă venituri mici. În plus, te pune prost cu cei mai puternici oameni din stat și din țară, cu președinți și prim-miniștri, cu procurori și judecători, cu șefi și prim-adjuncți ai serviciilor secrete, cu miniștri, cu șefii Poliției, cu mafiile politice, economice și militare, cu partidele, cu clanurile interlope, cu anumite multinaționale, cu bănci, cu companii de stat. Cînd expui furturi, corupție, minciuni și moravuri devii detestat și vulnerabil, te confrunți cu amenințări, cu procese, cu controale. Uneori statul asmute instituțiile pe tine și pe publicația ta, alteori grupuri de putere te fac ținta unor campanii de denigrare. Cînd și cînd te mai înjură colegii din presă. Colac peste pupăză, cititorii te pun mereu la îndoială, suspectîndu-te, acuzîndu-te că te abați de la norme morale stabilite de ei în ascunzătoarea anonimatului, la adăpost de orice risc.
Cel mai insuportabil lucru e că societatea a prescris niște standarde de sărăcie pentru jurnaliști. Ca să fie credibil, jurnalistul trebuie „să nu ia bani“. Trebuie să fie sărac. Să muncească pe degeaba, să nu cumva să trezească bănuiala vînzării sufletului pe bani. Singura garanție a conștiinței curate e lipsa banilor, căci un jurnalist bine plătit e suspect, alterează norma profesiei.
Și, în afara televiziunilor de știri, care sînt mecanisme politizate de profit, jurnaliștii din presa online sau tipărită trăiesc aproape de privațiunea materială.
În presa independentă nu există altă evadare din destinul pauperității decît antreprenoriatul. Doar construcția unei afaceri e speranța, a unui brand, a unui portofoliu vandabil. Dacă afli asta prea tîrziu, ești condamnat. Tăpălagă și colegul lui au aflat la timp. E o dovadă că specia evoluează.
În tranzacția G4Media există, firește, și fisura morală. Înainte să se facă milionari, așa cum bine au făcut, cei doi s-au dat de ceasul morții cu deontologia. Au practicat o etică isterică și veninoasă, un fundamentalism judiciar de prost gust, care acum, cînd i-au vîndut afacerea unui condamnat penal, le bat obrazul. Mai mult, și-au croit audiența pe dosare DNA livrate de procurori angajați politic. Și nu trebuie uitate vechile tolăneli pe canapeaua formatoare a lui Florian Coldea și nici stagiile de trageri în poligonul politic Kövesi-Macovei.
Tăpălagă și colegul au vîndut tot, lucru destul de neobișnuit într-o tranzacție media care vrea să păstreze valabilitatea brand-ului și care îi avea ca suport principal pe ei doi. N-au păstrat un pachet de control, sau măcar unul minoritar, ceea ce arată că nu sînt interesați de dezvoltarea afacerii, că nu există un proiect superior. N-au căutat creșterea și etica, ci s-au mulțumit cu banii. Au rămas angajați. Interesele G4Media sînt acum reprezentate de Budeanu, omul care a plătit nunta și care plătește, în ziua de leafă, lăutarii. Nu-i exclus ca această darnică achiziție, făcută de un apropiat al PSD, să-și fi propus să închidă o problemă.
Indiferent de aranjamentele subterane, cei doi apropiați ai procurorilor s-au pensionat la vîrsta fragedă a magistraților. Și, la fel ca ei, au primit o generoasă pensie specială.