Mulți s-au întrebat de ce, în miez de vară, coaliția și Guvernul au început să se ocupe de pensiile speciale ale securiștilor, milițienilor și, prin ricoșeu, ale magistraților. E drept, sînt cam nesimțite, iar la cum a funcționat ANAF în prima jumătate de an, bugetul cam strînge pe la cusături. Și, totuși, nu ardea. Sau…
În septembrie, fix pe 5 ale lunii, e un nou termen în dosarul lui Liviu Dragnea. Pînă atunci, însă, mai ales că buzduganul a fost trimis la înaintare #ziuacatransparenții, ar fi tot timpul din lume ca judecătorii din completul de fond 2 de la ÎCCJ să-și ceară pensionarea. Să nu piardă, cumva, prin ordonanță de urgență a Guvernului, vreun sfanț din pensiile mărețe pe care le-ar lua pe actuala lege. În definitiv, niște magistrați care au servit patria atît de bine, de-a lungul timpului, merită și ei o bătrînețe prematură liniștită și îmbelșugată. În locul lor, dacă se poate, în complet ar apărea judecători mai omenoși, care ar înțelege că e absurd să condamni un om cu ambiții și perspective.
Informațiile despre ordonanța pensiilor speciale s-au scurs rapid și voit, în așa fel încît nu doar magistrații să înceapă să se gîndească serios să-și pună perucile-n cui, dar și SRI, STS și alte servicii să scape de balastul generalilor avansați în grad de Băsescu, astfel încît 2019, anul post-centenar, să-l prindă pe actualul președinte cu niște securiști fideli la dispoziție. Cum ar veni, toată lumea-i mulțumită, nimeni nu pierde, nimeni nu cîștigă, totul se transformă pe nesimțite în noi mandate.