Caţavencii

Pentru paza la spital, un contract micuț banal

Sistemul sanitar de la noi are nevoie nu doar de investiții, ci și de servicii de pază, că doar trebuie să ne protejăm valorile, cum se zice. Spre exemplu, în Drobeta-Turnu Severin, oraș care l-a dat țării pe alde Cristian Bușoi, există un Spital Județean de Urgență. Mă rog, în toate județele există așa ceva, numai că ăsta e un caz mai special, fiind unul extrem de bine păzit. Asta din cauză că spitalul a pus la bătaie, pentru aceste servicii de pază, nu mai puțin de 7,3 milioane de lei plus TVA, pentru un contract-cadru valabil timp de doi ani. Iar în atribuirea contractului a contat și oferta de preț, dar și numărul agenților de pază cu diplomă de bacalaureat, da. Păi, vorba aia, cînd ajungi să plătești peste 300.000 de lei pe lună pentru niște paznici, măcar să fie paznici cu bacalaureat, nu cine știe ce vlăjgani cu patru clase. Ca urmare a licitației organizate pe 20 iulie, contractul a fost cîștigat de către băieții cu Bac de la Vigilent Security SRL, firmă locală, care au avut și cea mai bună ofertă, și singura. Că doar discutăm de o firmă de casă, care păzește tot ce-i de păzit prin Drobeta-Turnu Severin, de la Casa de Pensii la OJOFM și de la ITM la Clubul Sportiv ori Serviciul Piețe. Bașca, pînă și pentru Poliția Locală au prestat, atît că nu servicii de pază, ci cursuri de calificare în poligonul de tragere.

Exit mobile version