Astrele nu se aliniaseră rău. După trei sezoane bune de Narcos și unul prost de Narcos: Mexico, analistul avizat putea paria lejer pe spectatori care nu doar că se dedulciseră la povești stupefiante, dar erau deja binișor în sevraj din cauza calității profund superficiale a poveștii mexicane. Tot ce mai avea de făcut moș Eastwood era să apară discret la colț de stradă și să susure ademenitor… mda, stai, că vorbim de moș Eastwood. Singurul mod în care știe să fie ademenitor e rictusul lui „Do you feel lucky, punk?”. În fine, să pună pe cineva să susure ademenitor: „Băiatu’, băiatu’, vrei film cu droguri?”.
E impresionant pentru un actor să joace cu dezinvoltură la aproape 90 de ani. E și mai impresionant să ducă în cîrcă rolul principal zglobiu ca un june prim. Moș Eastwood, care este secretul tău? Sîngele de fecioară? Roua de trandafiri? Sufletele celor care spun că există western-uri mai bune decît trilogia lui Sergio Leone? Poftim? Faptul că te mai odihnești din cînd în cînd în scăunelul regizoral?
Inspirat din povestea reală a unui moșulete care, la 90 de ani, n-avea nimic mai bun de făcut decît să plimbe cocaină mexicană de-a lungul și de-a latul Statelor Unite, marele defect al lui The Mule este că n-are măcar o scenă în care Clint Eastwood să mormăie sarcastic în fața unui agent DEA: „Tinere, cînd ajungi la vîrsta mea nu te mai caci pe tine cînd auzi de închisoare pe viață. Ce e asta, două luni cu tot cu proces? Mersi, am avut constipații care au durat mai mult”.
Earl Stone (Clint Eastwood) și-a petrecut întreaga viață fiind un tată ticălos, un soț infect și, în general, un familist în sensul cel mai sarcastic al cuvîntului. Poate cam prea sarcastic, la granița cu neverosimilul. Debutul filmului e eficient în a-l prezenta drept o javră de om, dar tușele grosolane par să indice un începător și nicidecum un cineast cu experiență.
În fine, după o viață de huzur în ticăloșie, vine nota de plată și Stone tocmai a dat faliment. Întîmplarea îl aruncă în brațele drăgăstoase ale unor traficanți în mare nevoie de șoferi prudenți și greu de bănuit. Totul merge bine, recompensa e obscen de mare. Hmm, ia te uite, poți să faci foarte multe chestii cu banii, chiar și cînd ai 90 de ani. De exemplu, chestii bune. Motivare pentru egoismul și egocentrismul personajului, dar calul de dar nu se caută la dinți, mai ales cînd e un măgar bătrîn care sigur are placă.
Spartan în abordare, Eastwood își ține filmul zdravăn în mînă, atent să nu băltească și grijuliu să nu scape vreo burtă. Filmul își menține ritmul, singura chestie care i s-ar putea reproșa fiind tocmai zgîrcenia detaliilor de orice fel. Sărăcia narativă nu e neapărat un lucru rău – nu în era în care filmele durează peste două ore pentru că editorul n-a dat cu drujba în zeci de minute inutile –, dar nici nu cocoșează axa binelui. De multe ori, filmul pare să fie înlocuit de o docu-dramă preocupată de reconstituire, nu de aburi artistici.
Poate de aceea încărcătura emoțională care ar trebui să domine ultima treime funcționează mai mult teoretic. Înțelegi logic presiunea, riscul și sacrificiul asumat al personajului, dar sufletul e mai mult sufletu’. În plus, finalul suferă grav de americanism și se predă propagandei deși bunul-simț urlă din toți rărunchii. Da, e evident că Poliția triumfă pentru că protagonistul a făcut ceva rău și trebuie să plătească, dar să îneci finalul într-o predare necondiționată, asta e deja prea mult. Spectatorii sînt dispuși să accepte etica protestantă, dar pînă la un punct. Pînă la punctul ăla în care englezii i-au luat la șuturi pe puritanii glorioși ai războiului civil și i-au trimis peste Ocean, să-i enerveze pe indieni cu ifosele lor stupide.
https://www.youtube.com/watch?v=2rINpjy808o
The Mule. R.: Clint Eastwood. Cu: Clint Eastwood.
