Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Persoanele care i-au condus pe tehnocrați la tren au coborît din vagoane

Zoom Persoanele care i-au condus pe tehnocrați la tren au coborît din vagoane

La patru luni de cînd Iohannis a dat cu basca de pămînt cerîndu-i demisia, Mihai-Răzvan Ungureanu a luat o decizie radicală: și-a dat-o. Probabil, pe undeva, rădăcinile sale ardelenești sînt cele care l-au determinat să acționeze atît de cumpătat, fără grabă. Dar și mai probabil au fost generalii din aparenta subordine, care l-au sfătuit să nu se ia după toți muții și să nu plonjeze iar în necunoscut. Că-i moștenirea, că-s generalii, planurile au fost făcute, de data asta, cu mai multă grijă, iar numărul foștilor premieri care se vor afla pe listele partidelor pe 11 decembrie ajunge deja la trei, odată cu libertatea pe care și-a oferit-o Ungureanu.

Căci da, ați ghicit, la parlamentarele de anul acesta, Ponta și Tăriceanu nu vor mai fi singurii foști premieri care vor deschide listele în diverse județe. Ungureanu va fi al treilea. Sigur, ar putea să se întoarcă la PNL, al cărui membru era, din nou, înainte de a doua descălecare la SIE, dar partidul nu-l prea vrea, cum nu l-a vrut niciodată. Păcat, pentru că n-ar veni cu mîna goală, ci cu aproape jumătate din echipa de tehnocrați a lui Cioloș, ajunși în această echipă tocmai în urma recomandărilor pe care le-a dat fostul șef al informațiilor externe. Așa că pe partea dreaptă, unde sigur va candida istoricul, n-ar mai fi rămas decît PMP și USR. Dar pe sănătatea și chiar existența PMP nu mai pariază aproape nimeni dintre cei cu acces la informații, d-apăi un ditamai fost șef de serviciu. Așa că, dacă vă întrebați, totuși, cum va reuși USR să facă rost de structuri în teritoriu, de sponsori mai deschiși la pungă și de logistică, luni ați primit răspunsul. Bine, oficial el se chema demisie, dar cine se mai uită în ziua de azi la astfel de detalii?

12 vizualizări

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Dragi români,chiar îi dăm dreptate lui Brucan,şi votăm aceiaşi căcaţi ? Staţi strâmb şi judecaţi drept…….

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Iubitori de arta
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Carne de pui La Provincia