Acum mai bine de o săptămână
m-a sunat de la Uzlina un amic, localnic nărăvit la linguri și voblere, bun cunoscător al Deltei, care mă îmbia cu o tură la știucă prin ghioluri. Zicea că a început să pună botul.
– Păi cum, mă, nu e borțoasă? – întreb eu naiv.
– Ba da, tocmai d-aia! Ce – mă ispitește el diavolește –, strică un borcan de icre?
– Nu, dom'le, zic eu, că sunt pescar cu principii și nu omor știuca de felul meu, darămite în prohibiție.
– Nu e, dom' Mălin – zice omul din Uzlina –, că n-a apărut în Monitorul Oficial nici o prohibiție și aici toată lumea pune plase, iar la cherhanale e belea, ar lua știucă din orice poziție.
Icra de știucă vine ca valoare imediat după aia neagră.
Acum, că sturionii s-au împuținat și sunt și de pârnaie dacă te prind mascații cu caviarul la portbagaj, e chiar valută forte în Delta Dunării. E căutată în draci, mai ales când se face bobul mare, așa, cam între ianuarie și februarie. În 2010, kilul de știucă ajunsese în Deltă, direct de la producător, la 200 de lei. Anul trecut ajunsese la 250 de lei. Anul ăsta e plin de anunțuri pe Internet cu „Vând icre de știucă”, prețul tot pe acolo, pe la 250, la poarta localnicului. Cam din patru știuci strângi de un kil de icre.
Un pescar, din ăsta „comercial”, prinde în sezonul de reproducere al știucii în jur de 500 de exemplare bune de muls, că au ajuns, săracele, micuțe și rare rău. Deci, într-un sezon, băiatul poate să facă apoximativ 25.000 de lei numai din boabe de știucă, acum, pe praful ăsta. La negru, congo, aici vorbim doar despre afacerile personale ale locuitorilor Deltei Dunării, nu despre ce predau ei – cu acte sau fără – la cherhana. Și asta numai în două luni, cât e știuca grea cu icre, din ianuarie până în februarie.
După cum prea bine cunosc chiar și politrucii de la Ministerul Mediului și al altor chestii cu iz ecologic, plus al Schimbărilor Climatice, știuca este primul pește din Delta Dunării care își depune icrele, și face asta încă de la începutul lui februarie, când gheața încă stăpânește ghiolurile. Mai mult, un biolog adevărat v-ar spune chiar că, la ce schimbări climatice sunt acum, icra este formată cum trebuie deja din ianuarie.
Încălzirea globală își pune amprenta inclusiv pe tradițiile locale ale pescarilor din Deltă,
care încep să mulgă la greu știucile de icre imediat după Crăciun, că oricum nu apucă să facă bobul mare până în Bobotează, la câte plase sunt. Anul acesta, ca și anul trecut, ca și acum doi ani, ca și acum trei ani, prohibiția la știucă este instaurată prin ordin la jumătatea lui februarie și ține până în martie, pe 15. Adică, în 2014, fix 27 de zile. Atât este știuca „ocrotită” printr-un ordin frăsuit pe la Mediu, coclit pe la Agenția Națională de Piscicultură și Acvacultură și trâmbițat fudul în Monitorul Oficial abia după ce cohortele de plăsari din Rezervația Biosferei Delta Dunării i-au muls și ultima icră. Știm cu toții că, în Deltă, debandada și jaful piscicol sunt asezonate cu evaziune fiscală de milioane de euro anual. Și mai știm că nu există decât controale sporadice, care nu acoperă nici 1% din activitatea infracțională din domeniul piscicol.
Atunci la ce mai trebuie această circăraie cu un ordin întârziat,
dat la mișto, care mai mult acuză, decât scuză? Hai, că simt nevoia să vă tai elanul revoluționar. Domnilor, la Tulcea nu este o mafie a peștelui, pentru că mafia este o chestie cu ștaif în comparație cu colcăiala de nespălați analfabeți care se ocupă cu haiducia piscicolă din Rezervație. Greața te apucă însă atunci când te uiți pe direcția A2, spre București, acolo unde zeama lor de pește, băloasă și inconsistentă, a ajuns să scrie legi ale prohibiției prin ministere și agenții. Adică tocmai unde ai fi crezut că exploatarea durabilă, prezervarea resurselor, implementarea, asimilarea fondurilor și alte limbi de lemn, date în curul Bruxelles-ului pe axa Programului Operațional pentru Pescuit, au emancipat guvernanții. I-au dus la cursuri în străinătate, i-au învățat engleza, i-au îmbrăcat în țoale de fițe și le-au arătat cum e în civilizație.
