Am fost zilele trecute prin Deltă cu un polonez faimos
în lumea pescuitului, cu turnover de milioane de euro în business-ul ăsta atât în SUA, cât și în Europa. Polonezul nostru face năluci. Da, năluci. Niște chestii din plastic care prostesc știucile, bibanii și alți pești vicioși că sunt haleală moca. Cei care nu le au cu pescuitul trebuie să știe că partea cu microbismul se încheie acum. De aici încolo începe o discuție despre economie în mediul lacustru al Deltei Dunării, unde nu numai peisajele și sălbăticia l-au uimit pe polonez, ci și mulțimea de hoteluri și pensiuni, infrastructura, bărcile de ultimă generație și standardul ridicat al multor astfel de stabilimente turistice.
România e o țară a contrastelor, mai ales la capătul Dunării,
acolo unde autonomia a fost inventată nu de secui, ci de găștile de braconieri care alimentează filialele dobrogene ale partidelor care alternează ecologic la putere. Mai pe șleau spus, este o dihotomie a borșului pescăresc care suprapune jaful ușor de imaginat – dacă privești miile de plase de pescuit, lotrii cu aparate electrice și exploatările forestiere de pe grinduri – peste intenția turistică extrem de ambițioasă, la fel de ușor de imaginat – dacă este să te iei după construcțiile cochete care răsar pe maluri la tot pasul. Pentru că nu poți face turism în Deltă după rețeta lui Mazăre, doar cu borfet de lux și cluburi de noapte. Aici mirosul de pește nu poate fi acoperit cu parfumuri scumpe. În Deltă chiar îți trebuie pește. Pe bune. El este alibiul turismului în Deltă, oricum l-ai privi, prin prisma mațului gros, drept în saramură, ori prin tulbureala valurilor de adrenalină iscate de somnul monstruos care îți rupe firul, îți face praf lanseta și îți omoară speranța fugind în tenebrele Dunării. Avem așadar în Deltă mii de locuri de muncă în turism, investiții de milioane de euro, un potențial care așteaptă ca cherhanalele să-și termine treaba murdară de a exploata primar și barbar peștele.
Pentru că, domnilor politicieni
– voi, ăștia care nu dormiți de grija țărișoarei pe care o conduceți –, un kilogram de pește prins în registru sportiv valorează de trei ori mai mult decât cel predat direct la cherhana. Și în final, toate serviciile care nu se văd neapărat în spatele kilogramului prins de turistul pantofar – de la cazare la masă, la barcă, la carburant –, toate astea, oameni buni, înseamnă impozite și taxe către stat, treabă care ar trebui să sune bine pentru guvernați, în comparație cu evaziunea fiscală endemică a cherhanalelor. Ceea ce au înțeles guvernanții însă din toată nebunia asta se poate deduce din construirea unei Burse a Peștelui la Tulcea, cu multe milioane de euro, o luminiță în tunelul construit de aceștia în ideea că este mai simplu ca Delta să fie fermă piscicolă decât Rezervație. Aflarăm de curând că bulgarii au interzis extracția gazelor de șist. Noi, în schimb, le explorăm lângă Costinești și Vama Veche.
Pentru că asta este diferența dintre români și bulgari:
ei fac turism pe bani frumoși cât îi ține plaja la Marea Neagră, noi doar prostituție și joint cu sminteală nocturnă prin cluburi. Să vă mai spun și că în Deltă, la Caraorman, zace o exploatare de nisip cuarțifer, stopată în 1990? Nu, mai bine nu vă spun, pentru că tare mă tem să nu ne audă firmele multinaționale și să dea drumul la exploatarea în cariere megalitice până hăt, departe, sub târtițele coloniilor de pelicani. Iar bulgarii, din păcate, nu au Deltă.
