Știm ca pe „Tatăl nostru“ interminabila poezie a dreptei românești cu asistații care stau cu mâna întinsă, așteptând milă de la stat.
Lucrurile au scăpat de sub control. Acel control penibil, plin de jenă în care stau ele de 30 de ani de zile: ministrul Muncii se roagă de companiile private să mărească salariile muncitorilor.
„Vedem o creștere nejustificat de mare a contractelor cu plata minimă. Tocmai de aceea reiau apelul către angajatori pentru o decizie pragmatică, de a accepta un cost salarial poate puțin mai mare, pentru a ține lucrătorii români acasă. Costul chiriei din străinătate, plus greutățile mari ale deplasării și chiar dorul de casă, toate acestea i-ar determina pe români să lucreze în țară“, a scris Turcan pe Facebook. Ani de zile de „doctrină“ de piață liberă, cu productivitate, cu cerere și ofertă, mecanisme care nu pot greși pentru că sunt libertate în acțiune, nu alta… Ei bine, după toate acestea, vine ministrul Muncii și spune: Hai, hai, vă rog, măriți salariile, că nu e chiar așa cum spuneți în fluturașii ăia!
Bineînțeles, femeia e de un infinit ridicol și, practic, face pipi cu boltă pe tot ce spune Florin Cîțu de când a intrat în PNL. Altul care e exasperat de minciuna „pieței libere“ este ministrul Energiei, care spune așa: „Furnizorii de energie nu au avut un comportament corect într-o piață liberă, așteptând să se întâmple ceva după alegeri“. Foarte urât, foar-te u-rât! Cum, cum naiba i-a dat pieței libere prin cap să ne facă una ca asta? Ce nu i-am dat, ce nu i-am oferit, c-am mozolit-o ca pe Sfânta Parascheva, iar ea așa ne răsplătește?
