La doi pași de luptele din Herson, România luptă și ea. Duce un război intens împotriva propriei armate. Ministerul Apărării Naționale e confiscat de ani buni de un pluton de generali cu burtă, care duc o politică de subminare a capacității de luptă. La ordin politic sau din calcule mafiote, oamenii însărcinați să dezvolte armata, s-o înzestreze și s-o facă aptă de război o împing spre descompunere. Iar rezultatele se văd peste tot: în aer, pe apă, pe pămînt.
Forțele aeriene, despre care românii cred că sînt gata să intervină în caz de agresiune rusească, sînt, în realitate, boicotate de conducerea armatei române. Din cele 16 aparate MiG-21 Lancer, doar șase mai au șanse să rămînă cît de cît în aer și să aducă piloții teferi la sol. De aceea, cum ajung la sol, piloții o iau la sănătoasa, în căutarea unei vieți civile. La baza de la Borcea au mai rămas trei piloți de MiG-21, cu perspectiva de a mai rămîne doar doi. Piloții trăiesc în stare de alertă permanentă, dorm în combinezoane, ca să poată sări imediat în avion, nu părăsesc unitatea, nu știu dacă se mai întorc vii în unitate după ce încalecă pe sicriele sovietice, iar pentru asta primesc un salariu de 1.200 de euro pe lună și dreptul de a privi, în orele libere, gîrla și stuful.
Surse militare spun că la categoria F16 lucrurile stau și mai prost, fiindcă din cele 17 aeronave cumpărate din Portugalia doar cinci mai pot efectua misiuni de zbor. Restul sînt ținute la sol ca bancă de organe, pentru că nu există piese de schimb. Atunci cînd au cumpărat avioane la mîna a doua, generalii cu burtă nu s-au gîndit că e nevoie și de piese de schimb, așa că acum, cînd s-au prins, forțele noastre aeriene trebuie să stea la o coadă de aproape trei ani pînă se face livrarea. Și la F16 sînt probleme cu piloții, care și-au cam văzut de drum ca urmare a condițiilor financiare, așa că cele cinci aeronave care pînă acum nu zburau din cauza ploii, s-ar putea să nu poată zbura și din lipsă de piloți.
Succesele din aer se repetă, după cum se vede, și pe apă. Dragorul „Locotenent Dimitrie Nicolescu“, un vapor de război cu 75 de militari la bord, destinat anihilării minelor marine, a fost cît pe ce să fie el însuși anihilat de o străveche mină ucraineană, care plutea la vedere pe Marea Neagră. Trebuie adăugat că flota militară a României mai are puțin și se scufundă singură, ea numărînd acum doar coșciuge plutitoare fabricate în anii ’50-’60 și fiind condusă de două fregate cumpărate la suprapreț de la englezi printr-o combinație politică puturoasă, în urma căreia n-a intrat, din păcate, niciun ministru la pușcărie. Corvetele de la Naval Group și submarinele Scorpène sînt doar povești de PR, banii de achiziție fiind de mult deturnați spre pomeni și clientelă politică. Exact cum sînt dronele israeliene și turcești, vînturate în anunțuri oficiale și apoi date uitării.
Elicopterele de luptă ale României, fabricate la IAR Ghimbav, nu sînt nici Bell Helicopters, nici Airbus, nici Eurocopter, așa cum ar fi trebuit, ci aceleași IAR Puma, bătrîne și epuizate, care se prăbușesc la prima zăpadă sau la căderea nopții și ucid cîte șapte militari din trupele speciale deodată.
Inconștiența șefilor armatei române reprezintă de mult un pericol la adresa siguranței naționale, dar ea merge mînă în mînă cu inconștiența și setea de bani a guvernelor. Căci banii sustrași de la armată, prin necheltuire, merg la pomeni și la baroni. De aia și mărește România cu atîta frenezie procentul din PIB alocat Apărării. Iar NATO ne felicită, de fapt, pentru creșterea bugetului clientelei politice.
