Crizele economice sunt un fenomen normal în natură. Vin cu o anumită ciclicitate și aduc corecții binevenite. Semnalizează unde s-a investit prea mult și ne aduc pe toți cu picioarele pe pământ, deși pe unii mai puțin, iar pe alții mai mult decât era cazul. Niciodată costurile unei crize nu sunt împărțite corect. Criza din 2008 a fost mai mare ca de obicei, pentru că de vină au fost imobiliarele. În fond, o casă e cel mai scump bun pe care-l deține cineva. Atunci când piața se prăbușește, lovitura e pe măsură.
De câțiva ani, economiștii se uitau în jur și așteptau semnele unei noi crize, însă fără teamă.
Nu se întrevedeau semnele unei bule la fel de mari ca-n 2008. Când venea criza, trebuia să fie blândă și scurtă, ca iernile din ultima perioadă. Unii o așteptau cu nerăbdare, ca să treacă mai repede.
Nimeni nu s-a gândit că bula care urma să se spargă era atât de mare încât economiștii nici măcar n-o puteau cuprinde cu privirea. Acum n-a căzut doar o zonă supraevaluată a economiei, ci un mod de viață. Sau, folosind cuvinte mari, un aranjament geopolitic. Avântul globalizării și dansul complicat al economiilor interconectate s-au oprit în loc și au început să facă pași înapoi. Câți, nu știm încă, numărătoarea continuă. Granițele s-au închis și migranții nesiguri s-au întors în locul de origine. Țările surori din UE au început să se faulteze discret pentru resurse medicale. Companiile aeriene, care oricum erau aproape de faliment, trebuie acum să reinventeze zborul.
Când criza se va termina, o să construim lumea de la capăt, dar cu mai multe măsuri de precauție. Regimuri autoritare cu care cooperăm economic vor trebui să fie mai transparente cu restul lumii atunci când pe teritoriul lor apare o boală nouă.
N-ar strica nici mai multă centralizare în UE, un mecanism de acțiune mai cuprinzător, astfel încât, atunci când apare vreo criză, țările membre să nu se mai comporte ca personajele din Împăratul muștelor.
Pandemia și conspirațiile
Venim după o perioadă în care populismul a fost pe val și în care au câștigat politicienii care le-au spus oamenilor ce vor să audă.
În același timp, a crescut aversiunea față de experți, percepuți ca o castă de mari preoți ai științei și adminstrației, interesată doar să-și mențină privilegiile.
Dintr-odată, e foarte greu să le mai explici oamenilor că poveștile pe care le livrează simțul comun nu sunt adevărate.
Da, COVID19 poate că pare o gripă, dar una cu o mortalitate de vreo zece ori mai mare, care se transmite mult mai rapid, împotriva căreia n-avem un vaccin și pentru care oamenii nu-s imunizați de formele pe care le-au avut în anii trecuți.
Da, numărul de morți și de îmbolnăviri e relativ mic acum și pot părea excesive măsurile pe care la iau guvernele, doar că atunci când devine evident că e nevoie să se oprească toate activitățile cotidiene o să fie deja prea târziu. Fie ai puține cazuri și reacția pare exagerată, fie nu mai poți să faci față și e deja prea târziu. Creșterile logaritmice nu-s tocmai intuitive. În momentele astea, omul de pe stradă (care ar trebui să fie în casă) trebuie să-l creadă pe cuvânt pe ăla care înțelege matematica.
În mod normal, conspirațiile sunt un lux pe care ni-l putem permite. Nu afectează pe nimeni că sunt niște excentrici care cred că Pământul e plat. Face parte din jocul democratic să nu crezi varianta oficială. Face parte din jocul democratic să contești autoritatea, chiar și când vine din partea unor experți.
E greu acum să faci un pas în spate și să abadonezi simțul comun pe care ți l-au lăudat politicienii oportuniști.
Acum, percepția că virusul nu e chiar atât de serios duce la teorii ale conspirației care nu mai sunt doar povești inofensive. Îi face pe oameni să fenteze carantina, să abuzeze de micile portițe pe care le îngăduie și să nu ia recomandările lui Raed Arafat ca pe niște obligații, nici măcar ca pe niște recomandări.
Cât e carantină, nu mai poți să consumi conspirații în oraș, trebuie să ți le comanzi la tine acasă.