L-am cunoscut pe Dan Sociu acum zece ani. Era încă de pe atunci un poet în toată puterea cuvîntului, ingenios, vizionar și – cum altfel? – sărac lipit. După mult timp, brusc, numele lui a ieșit în presă și pe net, aureolat de un refuz nemaivăzut în lumea românească. Și-a băgat picioarele în premiul de poezie al ICR. Pentru că sînt bani murdari, spune el, iar Guvernul e un împuțit. O fi bine? O fi rău? Nu știu, fiecare om e liber să procedeze după cum îi dictează conștiința. Iar poeții, se știe, nu sînt în toate mințile.
Gestul lui, unul personal, a făcut furori. Opoziția în păr l-a salutat. I s-au dedicat omagii, encomioane, i s-au înălțat ode pînă la cer. Dar, în timp ce poeții sînt liberi să facă ce vor și să spună ce le trece prin minte, comentatorii și politrucii sînt mult mai puțin inocenți. Cei mai mulți – dacă nu toți – au o agendă politică. Pentru ei, Sociu nu e nimic altceva decît un idiot util. Nu i-au citit nici o poezie. Nu știu nimic despre el. Nu a contat că juriul care a cîntărit era OK și că, după dezastruoasa domnie a lui Marga, a cîrmit-o către normalitate. Așa cum e, tîrîș-grăpiș, noua conducere nu s-a mai dat în stambă. Nu a contat că e ban public și nu bacșișul din buzunarul unui politician.
Trebuie dovedit că guvernarea Ponta e un dezastru, cu mijloace care n-au nici în clin, nici în mînecă cu Victor Viorel. Nimeni nu a izbutit să explice de ce banii lui Patapievici au fost buni, iar banii lui Zamfiroiu, răi. Nu mai bine stingem lumina și închidem ICR, așa cum visează, de fapt, toți politicienii? E mai bine cînd e rău, asta e morala fabulei.