Care-i legătura inefabilă dintre viitoarele autostrăzi ale patriei și cultura ei? Cum ar zice nemuritorul Ostap Bender, nu vă grăbiți cu răspunsul, căci nu veți ghici. Veți spune, poate, după o temeinică deliberare interioară, că prin lucrările de artă, adică viaductele și podurile pe care le conține, o autostradă își croiește drum în patrimoniul cultural al nației, ca podul lui Saligny de peste Dunăre. Un răspuns elevat și cît se poate de adevărat, dar de o frumoasă inutilitate în situația dată! O autostradă poate deveni personaj de film sau de carte, ca bătrînul drum 66 din America sau, la noi, ca DN1, care e obiectul reportajelor săptămînale ale tuturor posturilor de televiziune și al editorialelor jurnaliștilor care o apucă pe acolo. Și ăsta e un răspuns plauzibil, însă la fel de nepotrivit, chiar dacă presupune o certă erudiție. Ca să nu mai prelungim dezbaterea, legătura punctuală dintre autostrăzile nenăscute și cultura română e că au nevoie de pacte politice pentru a propăși. Altfel rămîn de mal, crede premierul Ponta. Tu, guvern, te apuci de o autostradă și vine alt guvern care o lasă baltă, încît mai bine o lași neîncepută, ca să nu mai transpire de pomană ministrul Rus canonindu-se să arate cu bețișorul pe hartă pe unde va trece, aidoma unui Imhotep al piramidelor abandonate. La noi, însă, problema nu mai e zidul părăsit și neisprăvit, ca în balada antreprenorului Manole, ci a fastuoasei încetineli cu care un proiect e dus pînă la capăt și a schimbărilor pe care le suferă proiectul pe parcurs, în așa fel încît cine vine la putere să-și pună gura la țuțuroiul cu bani publici pentru autostrăzi. Dacă Victor Ponta ar fi făcut un pact cu propriul lui guvern să construiască vreo cîteva sute de kilometri de autostradă, de cînd a ajuns la putere și pînă la alegerile prezidențiale, primii care l-ar fi votat ar fi fost diasporenii care-și hodorogesc mașinile cînd vin acasă, de Paște și de Crăciun. Și dacă, în loc să umble acum cu pantahuza pactului pentru cultură, Ponta ar fi tăiat nodul gordian, dînd culturii un procent, nu zero virgulă douăzeci și ceva la sută din bugetul țării, în 2013, i-ar fi adus la gînduri mai tandre chiar și pe cei mai neînduplecați dintre intelectualii băsiști, care ar fi zis că plagiatorul a apucat-o cu unu la sută pe drumul Damascului. Mai ales că, la noi, ceea ce ieri părea un păcat de neiertat poate deveni azi un semn de pocăință politică. Ponta însă a luat-o prea tîrziu pe autostrada spre Damasc, de unde și impresia generală că ea duce, de fapt, la sediul central de pe Kiseleff al PSD.
Ponta pe autostrada Damascului
