Se dezbate discursul lui Victor Ponta rostit în Parlament. De data asta sînt şi motive. A fost un monolog rostit în sprijinul guvernului Ungureanu şi contra oamenilor din stradă. Fără nuanţe, fără echivoc, Ponta a eliminat alegerile anticipate din planul Opoziţiei (vorbind răspicat despre alegeri în noembrie), a negat scopul prim al existenţei USL (înlăturarea regimului Băsescu) şi a sabotat solidaritatea pe care şi-o datorau PSD şi PNL (luîndu-l pe Antonescu prin surprindere). Lucrul cel mai grav din discursul lui Ponta e însă amnezia.
Şeful PSD a uitat că lucrurile stau aşa cum stau NUMAI fiindcă nişte oameni au ieşit în pieţe. Fără ca Opoziţia să fi contat vreun micron, răsturnarea situaţiei în favoarea ei s-a datorat unui efort al străzii. Decomasarea alegerilor, demisia guvernului Boc şi tremurul din genunchii preşedintelui Băsescu s-au petrecut pentru şi numai pentru că vikingii din Bucureşti, din Sibiu, din Braşov şi din alte insule îngheţate, au ales să stea între sloiuri şi să strige. Ce au strigat? Păi, exact ce s-a apucat Victor Ponta să nege în Parlament.
A fost discursul lui din Parlament plămădit în subsolul secret al regimului Băsescu? A fost el produsul pripei şi prostiei? Nu. A fost altceva.
Ponta are 39 de ani. O vîrstă la care piloţii de supersonice se pensionează, copiloţii de raliu se maturizează iar preşedinţii de partid nici nu se nasc. Ponta e tînăr. Ochiul bătrînului edec l-a evaluat cum trebuie. Cîrlanul ţopăie chiar dacă ştie că i s-a pregătit rolul de berbec. Nu se poate stăpîni. Behăie, împunge şi azvîle din copite, înfuriat de funda roşie de la gît. Într-un staul cu trecutul PSD, unde oile îşi poartă lîna direct peste blana de lup, nu te poţi vindeca de impulsivitate, mai ales cînd ea provine din sindromul testicolului necoborît. La urma urmei, PSD e fostul PCR, iar Ponta e doar un adolescent nărăvaş care vorbeşte limba engleză mai bine decît limba de lemn, care vrea să salveze partidul dîndu-i foc şi care, iată, dacă face sex politic, îşi răneşte partenera de coaliţie.
Nici Antonescu nu-i mai breaz. Şi el arată simptomele crizei de creştere. Are 52 de ani, dar freza şi comoditatea sînt ale unui student întîrziat. Crin Antonescu e liberalul teoretic, care dormitează la adăpostul propriilor fraze. E un Brătianu proletarizat cu cont pe Facebook, care a fost mereu şi va muri angajat la stat. E cel mai bun vorbitor al momentului – de aici a crescut vanitatea lui grăbită, împleticită în tuleie. Are cochetăria acelor cucoane care îşi verifică făptura în toate bucăţile de geam întîlnite şi o nervozitate ierarhică ţipătoare, aceea a leneşului ajuns şef. Umblă cu paltonul băgat în pantaloni ca să arate că are curea.
Nesăbuinţa lui Ponta nu trebuie căutată în angajamente secrete şi complicităţi, ci în catalogul cu acnee politică şi rivalitate puberală. Oricît de stabilă s-ar dori în vorbe alianţa dintre PSD şi PNL, hibridul acesta născut prin inginerie politică se descurcă greu cu două capete. Cei doi lideri sînt, pe sub masă, rivali. Din imaturitate, se pîndesc unul pe altul în umbra fiecărui verb şi se înţeapă la fiecare cotitură. Invidia îi aseamănă mai mult decît vîrsta, iar competiţia mută dintre ei, începe să producă primele zgomote.
Şi Ponta, şi Antonescu ţin să-şi ia reciproc faţa. Pentru că alianţa îi obligă să stea pe scaune alăturate, se împung cu ceea ce ei cred că se cheamă subtilitate. Piedici, ghionturi, luări cu portiera, aşa cum ar face doi viţei agitaţi de hormoni. Fiecare vrea să cîştige puncte necălcînd pactul de neagresiune. Rezultatul e o dublă serie de muci în fasole.
Antonescu anunţă că mitingul USL de sprijinire a Pieţii Universităţii e organizat de PNL. Ponta declară că îi menţine pe şefii serviciilor secrete, deşi ei reprezintă arcul de boltă al politicii de forţă a regimului Băsescu. Antonescu nu e de acord – în deplină legitimitate – dar contracarează prosteşte, vorbind despre depunerea mandatelor PNL. Ponta recuperează şi propune o grevă parlamentară pe care el însuşi o încalcă, fiind prezent la votul cabinetului Ungureanu. Apoi ţine acel discurs care-l lasă pe Antonescu în afara jocului. Aici, Antonescu reacţionează matur şi reface, măcar din vorbe, unitatea USL, însă refuză să-l însoţească pe Ponta în America, uite-aşa.
Astfel se îmbrîncesc mînzeşte liderii Opoziţiei cînd îşi închipuie ei că istoria le face cu ochiul.
Acum, să presupunem că mişcările lui Ponta au o premeditare rea şi că el are de gînd să trădeze alianţa. S-o trădeze ca să ce? Să ajungă premier într-o coaliţie cu PDL şi să guverneze cu Băsescu deasupra, cînd tot ce ar avea de făcut ca să fie premier fără Băsescu deasupra ar fi să aştepte cîteva luni? Ponta nu e deloc prost şi cu atît mai puţin necinstit. Iar Antonescu e în stare să adopte tactul pe care îl aştepţi de la cîrlanul mai în vîrstă.