Nu te întreba ce a făcut țara pentru tine, și nici ce ai făcut tu pentru țară. Întreabă-te, mai degrabă, ce îi lași pe alții să creadă că fac. Să luăm cazul domnului Ponta.
Ponta a fost lăsat să creadă că face multe pentru țară. Mai întîi, a fost lăsat să creadă că toată ura împotriva corupției și nesimțirii pedeliste ar fi pe undeva egală cu o sinceră simpatie uselistă. Apoi, a fost lăsat să creadă că șapte milioane și jumătate de oameni care au votat pentru demiterea lui Băsescu ar fi votat oricînd pentru absolvirea domniei sale de plagiat în lucrarea de doctorat. A mai fost lăsat să creadă că alianța cu Gabriel Oprea, patronul UNPR, atît timp cît în Parlament se crează o majoritate contra lui Băsescu, este ceva bun, sau nu tocmai rău. A mai fost lăsat să creadă că nu-i nimic dramatic dacă pui niște nechemați prin Guvern atît timp cît recunoști mai apoi că ai greșit și-i schimbi.
Și cine știe cîte alte lucruri nu l-am mai lăsat pe domnul Ponta să creadă că a făcut pentru țară.
Altfel cum să înțelegi reacția agresivă, de țărancă matoală căzut cu curu-n arac, a lui Ponta atunci cînd este întrebat de candidatura pe listele USL ale unui turnător la Securitate ca Dan Voiculescu: "Dar de când voi, cei de la Realitatea, muriţi de grija lui Voiculescu? Eu nu fac parte din chestia asta, dar mi se pare ciudat.(…) Vedem tot timpul cum în România unul moare de grija altuia, totdeauna. Ştiţi cum…. şi de drum lung".