Judecînd după durata recuperării, se prea poate ca Victor Ponta să fi fost operat la cap. Dacă pînă acum se bănuia doar că gîndește cu picioarele, acum lucrurile s-au limpezit: a fost neurochirurgie la genunchi.
Pe vremea cînd nu era un centru de vîrf al medicinei, Istanbul era refugiul și pierzania domnitorilor români. Unii dintre ei sfîrșeau în sala de operație a sultanului, acolo unde chirurgia politică îi băga în istorie mai scurți cu un cap. Alții își puneau la adăpost viața și averile dobîndite de-a lungul mandatului, petrecînd lungi după-amieze de huzur pe coastele Antalyei, după ce împărțeau prada cu vizirii.
Și Victor Ponta gustă acest ritual în vila privată a apropiatului lui Erdogan din Antalya. Marea e de azur, bucătăria are trei stele Michelin, piscina are 32 de grade, iar clinica de recuperare, inutilă de altfel, se află la 500 de kilometri depărtare, la Istanbul. Dar premierul României n-o să zăbovească definitiv. Pe 11 iulie vrea să fie prezent la inaugurarea ciotului de autostradă Nădlac-Arad, lotul II, eveniment la care va fi văzut și celălalt Viktor cu probleme de sănătate, Orban. Cei zece kilometri de asfalt sînt ceea ce a mai rămas din visul cel mare al autostrăzii Comarnic-Brașov, acea nestemată a drumurilor mondiale, care ar fi scos din buzunarele populației opt miliarde de euro pentru 53 de kilometri.
Ponta se va reîntoarce, așadar, la adăpostul dezastrului grec, pe un val de oboseală generală și vacanță politică. Ideea lui de bază e tragerea de timp și mutarea tuturor problemelor în toamnă. Idee care e, de altfel, miezul gîndirii politice românești. Va prelua de la Oprea mandatul și speră să-i ducă cu vorba pe pesediștii revoltați, chiar dacă, așa cum o arată sondajele, PSD se află în punctul de inflexiune, înainte de a o lua în jos. Dar acest sacrificiu al tuturor în folosul său pare să nu-l deranjeze cîtuși de puțin pe premier, ci, dimpotrivă, să-i întărească convingerea că singura operație pe care trebuie s-o suporte social-democrația a fost deja făcută.
