Astăzi, paradoxal, Ion Cristoiu se joacă în acelaşi nisip cu oamenii din jurul GDS, folosind drept lopăţică aceleaşi instituţii de presă care propagă cele mai slugarnice mesaje puse în slujba interesului naţional – viziunea Cotroceni 2012. Dar n-a fost tot timpul aşa. Dacă astăzi Ion Cristoiu o consideră pe Andreea Pora, redactor-şef adjunct al revistei 22, un brav camarad în lupta cu oamenii răi de la USL, pe vremuri, acelaşi Ion Cristoiu nu avea nici cea mai mică jenă de a lovi în redactorul-şef al revistei 22 de pe-atunci, Gabriela Adameşteanu, cu cele mai noduroase arme ale grobianismului găgeştean.
Ion Cristoiu, colegul de convingeri elegante de astăzi al Andreei Pora şi al lui Dan Tapalagă, spunea, în editorialul dedicat în 1997 Gabrielei Adameşteanu, că aceasta ar fi o „distinsă doamnă, ajunsă la o înfăţişare când nu mai interesează, ca femeie, nici măcar pe marinarii stătuţi câteva luni departe de ţărm şi de o fustă […]“. Gabriela Adameşteanu a acţionat suinul în judecată şi a şi câştigat, pe la începutul anilor 2000, suma de 400.000.000 de lei vechi. Moment în care Ion Cristoiu s-a aruncat pe jos (norocul lui că nu era de la cine ştie ce înălţime), a început să se tăvălească şi să cerşească milă, spunând că nu are atâţia bani şi că nu are de unde plăti. Mai mult, s-a bucurat de solidaritate din partea multor colegi de breaslă, care au participat entuziaşti la o strângere de fonduri, televizată de Realitatea TV (aia a lui Prigoană), pentru un om care nu doar că nu era, în realitate, în pericol de a-şi pierde casa, dar câştiga lunar ceva mai mult decât suma pe care era nevoit să o plătească pentru mârlănia-i ieşită din comun.
Acei oameni nu apărau, în 1997 sau 2002, dreptul la liberă exprimare, ci dreptul lor, de dumnezei cu legitimaţie de presă, de a înjura fără a plăti. De a scrie despre alţii ce le vine la scuturarea stiloului pe hârtie, fără a accepta replică. De atunci, limbajul presei a coborât mult, iar mitocănia piticului peltic este studiată la şcolile de jurnalism, la capitolul „aşa da“. De aceea, poate, Andreea Pora, reprezentantă a unei publicaţii a „elitei intelectuale şi culturale“, îşi permite să folosească – în scris, dar mai ales în emisiuni televizate – un limbaj agresiv şi jignitor, nepotrivit buzelor (atâtea câte sunt ele) unei femei. Doar că, la un moment dat, nesimţirea obtuză s-a lovit de nesimţirea militantă a lui Gigi Becali. Făcut „analfabet“ cu insistenţă, mârlănoiul a replicat cu egală forţă, lipind cuvântul „ciocănitoare“ de numele Andreei Pora. Wow, ce lez-majestate, au sărit în sus Tapalagii, Cristoii şi Turceştii. Să reacţionăm, să ne solidarizăm, să protestăm. Cam ca japonezii după Pearl Harbour: „Noi am urlat Tora! Tora! Tora!, v-am distrus flota, da’ sunteţi necivilizaţi dacă răspundeţi la atacuri cu aceeaşi monedă“. Nu, pe bune?
Publicat în Cațavencii, nr. 46, 21-27 noiembrie 2012