E o modă: nu doar susții o cauză, nu doar îți exprimi argumentele, nu întrebi așteptând un răspuns, ci punctezi direct apocaliptic, ultimativ, iar punerea în scenă trebuie să fie o dramatică luptă între bine și rău, dusă în termeni absoluți.
Mă uitam la Mihai Șora zilele trecute cum hrănea girafa de la Muzeul „Antipa” cu penibil. Dar ce zic eu „girafă”, vorbim de un simbol al rezistenței împotriva Ciumei Roșii, simbol al renașterii naționale, simbol al frumuseții, purității și tot ce vreți voi mai curat pe lumea asta.
Pe scurt: Institutul pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel” a cerut Guvernului să-i cedeze 5.300 de metri pătraţi din parcul Muzeului „Antipa”, pentru construirea Muzeului de Istorie a Evreilor și Holocaustului din România.
Nefirească cerere, prost gândit – cei 5.300 de metri pătrați reprezintă aproape jumătate din suprafața curte-parc a Muzeului „Antipa”, monument istoric, zonă protejată, plus spațiul verde în sine care ar trebui distrus pentru o nouă construcție.
Cererea poate fi considerată periculoasă nu atât din partea Institutului „Elie Wiesel”, cât cunoscând acest guvern stupid.
Să menționăm: Institutul „Elie Wiesel” a făcut cerere în prealabil pentru un spațiu în Centrul Vechi al Bucureștiului, cerere respinsă de Primăria Capitalei.
Dar să ajungem la interpretarea dată de domnul Mihai Șora, o interpretare pe care nu o vedeți atât de promovată în media cum sunt promovate ridicările domniei-sale la luptă împotriva acestor comuniști nenorociți care etc.
„Astăzi aflu că parcul Muzeului «Antipa» a intrat în atenția cătrănită a unor domni care vor să-i vină de hac și, după ce taie niște copaci, să ridice iute-n loc un imobil… Cu «scuza» că acel imobil va fi Muzeul Holocaustului.
Oameni buni, oricât de necesară și educativă ar fi clădirea cu pricina, oricât de nobilă intenția, nu poți, totuși, construi ceva cotropind spațiul vital al altcuiva”, scrie Mihai Șora.
Las la o parte procesul de intenție jenant, să încercuim cu toții expresia „spațiu vital” și să ne întrebăm: omul ăsta s-a luptat cu comunismul atât de mult încât se crede nazist? Să vorbești Institutului Holocaustului despre „spațiul vital” e mai mult decât o jignire. Dar, hei, e permis, pentru că domnul Șora este de partea bună a forței.
Să revin la greața de început: gata, gata cu estetica suferinței, gata cu patetismul ăsta plin de frișcă și lanțuri și căpșuni și eroism. Pur și simplu, sunt unii îndrăgostiți să se vadă cum luptă cu răul – se aseamănă celor care-și pun oglindă în tavan pentru partidele de sex. Mihai Șora cheamă tinerii la rezistență, să se lege cu lanțuri de girafă, să continue deci epopeea împotriva răului absolut.
„Cum își imaginează cineva că mutilarea parcului de la «Antipa» s-ar putea face pur și simplu, în văzul tuturor, că nu s-ar găsi o mână de oameni care să-l apere, care să-și instaleze corturi sub acei copaci și să rămână acolo până când satrapilor le-ar ieși toți gărgăunii din cap?
Cum?
Mai ales astăzi, când Muzeul a intrat în conștiința publică, iar Girafa lui și-a depășit condiția de exponat, devenind cel mai iubit #rezistent?”
Tare mult se mai iubesc unii privindu-se cum luptă. Probabil că nimic nu i-ar dezamăgi mai mult decât victoria. Dacă Institutul „Elie Wiesel” e văzut ca un dușman al girafei de la „Antipa”, al spațiilor verzi, al mișcării #rezist, wow, e grav!