Localitatea Periș, renumită pentru antenele SRI și abatorul de porci de casă importați din Danemarca, e capitala neștiută a artelor marțiale. Școala de karate condusă de Valeriu Stancu adună an de an o glorie nebăgată în seamă de autorități. O apreciază doar prietenii și părinții campionilor. Căci luptătorii trec arareori de un metru și jumătate înălțime, merg la școala primară și la gimnaziu și se luptă zi de zi cu aritmetica, geografia și româna.
Hinterlandul perișian e alcătuit din satele Bălteni, Cocioc, Brătulești și Buriaș, risipite pe lunca bălților secate de Apele Române și înconjurate de păduri din care hoții de lemne au stîrpit orice vînat. De mai bine de zece ani, statul român, prin agențiile lui de mediu, prin Regia Protocolului de Stat și prin firme clientelare, se străduiește să anihileze un ambient natural de excepție, sfărîmînd diguri, defrișînd crînguri, secînd lacuri, exterminînd peștii, păsările și mamiferele sălbatice, și are destul succes.
Ei bine, în acest peisaj tot mai amenințat de distrugere, și-a făcut sălaș o forță misterioasă, care iese la iveală prin copiii lotului de karate. An de an, echipa antrenorului Stancu merge la competiții naționale și internaționale și adună medalii. Școala de arte marțiale din Periș întrece în austeritate mănăstirile călugărilor Shaolin, fiindcă trăiește din mila Primăriei. Dar elevii ei triumfă, lipsiți de complexe, pe marile arene mondiale.
La începutul lunii septembrie, Valeriu Stancu a reușit să-și urce elevii în autocar și să-i ducă la Campionatul Mondial de Goju Ryu, organizat la Foligno, în Italia. Cea mai grea probă a fost adunatul banilor de bilete și cazare, dar cu ajutorul primarului din Periș și al cîtorva săteni a trecut de această etapă eliminatorie. Copiii pe care i-a dus în Italia făceau parte din lotul național, adică erau deja învingători în competiția internă.
Campionatul Mondial a fost dur, obositor și foarte competitiv, dar micii luptători din Periș s-au întors în țară în triumf. Au adus cu ei trei titluri de campion mondial kumite, unul de vicecampion mondial și trei medalii de bronz. Valeriu Stancu însuși a obținut un titlu de campion mondial la categoria 45+ și unul de vicecampion la 35+, el avînd deja un titlu mondial și trei europene adunate în tinerețe.
La întoarcere au mîncat în benzinării, au dormit în autocar. Nu i-a întîmpinat nimeni la autogară, nu i-a sunat nimeni de la Ministerul Sportului. Există o speranță mică, alimentată cu rugi fierbinți la biserica din Bălteni, că ministerul va da, pînă la urmă, niște premii simbolice în bani, măcar pentru copiii de peste 14 ani.
La Campionatul Mondial de la Foligno au fost și alți campioni români, majoritatea de la marile cluburi sportive, adunate sub flamura Federației Române de Karate. România, de altfel, s-a clasat pe locul întîi la numărul de medalii, lăsînd în urmă Italia, Bulgaria, Portugalia, Africa de Sud și alte douăsprezece țări.
Dar saltul cel mai mare de la posibilități la performanță l-a făcut mica trupă din Periș. Cu resurse minime, la limita imposibilului, în totala nepăsare a statului, strîngînd din dinți și supunîndu-se orbește antrenamentelor conduse de un antrenor devotat, karatiștii minori din Periș și-au confirmat valoarea. Artele marțiale au devenit un fel de emblemă a locului. Salba de sate triste, pîrjolite de șomaj, a ajuns cu timpul o rezervă naturală de metal prețios. Iar aurul se găsește nu doar în medalii, ci, mai ales, în inimile copiilor și a antrenorului lor.