Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Povestirile care țin locul muzicii într-o zi ploioasă

Zoom Povestirile care țin locul muzicii într-o zi ploioasă

Omul a inventat el muzica, dar muzica l-a făcut pe om. De asta pare să fie convins György Dragomán în acest volum de povestiri. Însă chiar dacă muzica „te înalță“, cum se zice, chiar dacă „te răscolește“, cum de asemenea se zice, și „îți stîrnește reverii“, idem, muzica nu e răspunzătoare de ceea ce ajungi în viață. Poți foarte bine să fii îndrăgostit de muzică și să devii spărgător sau să tragi mîța de coadă ca emigrant ori să devii băutor de categorie grea, ca să zic așa. În copilărie însă, cînd nu nu știi pe unde o s-o apuci și cînd trecutul e foarte apropiat de un prezent în care confunzi ceea ce îți închipui cu ceea ce ți se întîmplă, puritatea muzicii se întîlnește cu propria ta puritate și îți călăuzește inocența. Din nenorocire, ne bucurăm de inocență, de-abia după ce-am pierdut-o, ca de o insulă a Paradisului unde nu te mai poți întoarce decît cu gîndul.

Avantajul scriitorului în materie de inocență e că o poate reconstrui din cuvinte și se poate bucura de ea la timpul prezent cu ajutorul personajelor sale. Iar peste umărul lui, cititorul oftează recules și se recunoaște fericit în copilăria personajelor care își trăiesc inocența fără să aibă habar de ea. Copiii din povestirile lui G.D. nu rup aripile fluturilor – cu inocență, firește – și nici nu sînt surprinși în momentele în care sar la bătaie ori se uită pe gaura cheii la ce întreprind părinții lor în dormitor. Dragomán îi cercetează numai în momentele în care puritatea lor nu intră în conflict cu ceea ce își închipuie adulții că trebuie să fie puritatea. Dar cum își potrivește vocea după a lor – copiii sînt, adică, cei care povestesc –, lucrurile astea nu par aduse din condei, pentru a-l face pe cititor să exclame „Vai, ce drăguț e!“. Trucul cu copiii care povestesc îl ajută însă pe G.D. s-o dea în suprarealism și în realismul magic al sud-americanilor pe care îl transplantează în Ungaria și în România copilăriei sale. (G.D. a ajuns în Ungaria cînd avea 15 ani, pînă atunci a trăit la Tîrgu Mureș.)

Ruptura interioară pe care o aduce exilul, chiar și dacă ajungi în patria etnică, așa cum li se întîmplă maghiarilor din Ardeal care se stabilesc în Ungaria, apare dureros în povestirile lui G.D. Prozatorul nu insistă asupra subiectului, dar știe cum acționează acest cui în talpa emigrantului. Și mai știe și cum e cu năuceala celui/celei care se întreabă de la ce capăt să apuce viața cea nouă. Pentru o nou-venită o simplă călătorie cu taxiul se transformă într-o aventură umilitoare, deși nici șoferul taxiului nu vorbește o franceză de la mama lui de-acasă. În asemenea cazuri, muzica funcționează ca un plasture aplicat pe rană. Nu-ți ia durerea, dar cel puțin îți dă iluzia că e începutul vindecării.
G.D. pătrunde pînă departe pe cărările de o singură persoană în care experiența prin care treci are ecouri enorme la tine în cap, deși împrejurările ei nu sînt ieșite din comun, pentru cineva din afară. Astfel că o povestire de-a lui poate avea numai o pagină și jumătate, scrisă de dragul unui gest și al unui gînd altfel. Alte povestiri însă funcționează ca niște micro-romane, formulă în care G.D. se simte mai la largul lui și, cum zic criticii clasici, își dă măsura talentului. Impecabil scris, Corul leilor e de citit într-o zi ploioasă sau într-una în care te încearcă un inexplicabil dor de ducă și nu găsești în casă nici un vinil care să i se potrivească.

György Dragomán, Corul leilor, traducere de Ildikó Gábos-Foarță, Editura Polirom, 2020.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cum să nu murim

    19 ianuarie 2021

    Mihai Eminescu a învățat să moară cu mult înainte de-a muri la un azil de nebuni și-a mai murit o dată cînd a ajuns nume de cofetărie în orășelele de […]

  • Școală să fie, dar și pușcărie!

    19 ianuarie 2021

    România se împarte iar în două: vaccinații și ceilalți. Elixirul Pfizer vine în doze mici și selective, așa că viața normală are de stat la coadă încă multe luni. Așa […]

  • Ce frumoasă vaccinare!

    19 ianuarie 2021

    „Trebuie să fim pregătiți și tocmai de aceea am convocat astăzi o întâlnire cu ministrul Sănătății și cu experții din domeniul vaccinologiei. Am evaluat stadiul pregătirilor României și am discutat […]

  • Metamorfoza țăranului român

    12 ianuarie 2021

    Dacă pînă acum cinci-șase ani mă dădeam de ceasul morții că boarea societății de consum a ocolit satele românești, astăzi cantitatea de supermarket-uri și de superbet-uri pe cap de băștinaș […]

  • Vaccinați, băieți, orice, numai vaccinați!

    12 ianuarie 2021

    Campania de vaccinare a devenit o tristă eroare de vorbire. Iohannis și-a retras capul din prompter și l-a lăsat pe bietul colonel Gheorghiță să încaseze singur cartușele urii populare, pe […]