Azi, luni, după meciul cu Suedia și înaintea celui cu Bosnia, ne gândim tot la țărișoara noastră, la echipa națională a României. România, te iubim! Cu toată dragostea încercăm să fim „patrioți în limitele adevărului”, așa cum îndemna și Brătianu Jr., vîrful de atac de la Marea Unire din 1918.
E sănătos să rămânem încrezători, dar și să ne recunoaștem anumite limite. Or, în duelul sportiv cu adversarele noastre din grupa Nations League, e cazul să admitem că am pornit complexați, nu numai din p.d.v. fizic. Ne tot bântuie un șir de complexe identitare ale naționalei și ale națiunii:
Complexul „nordic”. Tradițional, nu ne-au convenit întîlnirile cu „vikingii” din frigurosul nord. Spre deosebire de noi, ăștia prea iau jocul în serios. Suedia nu întruchipează „visul scandinav”, ci rămâne o arătare de coșmar românesc, după thriller-ul de la World Cup ’94. Între timp, din 1994 încoace, decalajele dintre Nordul bogat și Sud-Estul nostru s-au adâncit și mai mult. Cu toate astea, e greu de priceput de ce, în toți anii ăștia, ei au învățat cum să țină de minge (au avut 60% posesie în meciul recent), iar ai noștri au uitat. Ne vom lua revanșa oare pe sfînta noastră National Arena? Să le dăm plăcuță suedeză.
Complexul iugoslav și, ulterior, ex-iugoslav. Poveste veche. Ca să nu mai lungim cu rememorarea traumelor, ne vom rezuma doar la istoria ultimei jumătăți de veac, de la halucinantul 4-6 cu Iugoslavia în 1997, trecând prin barajul din 2001 cu Slovenia, în prima domnie a Regelui, și ajungînd pînă-n zilele noastre, cînd pînă și Kosovo ajunse să ne dea bătăi de cap, iar Bosnia-Herțegovina chiar ne-a bătut. Hotărît lucru, nu ne convin foștii iugoslavi cu spiritul lor bătăios. Tribunele goale din templul fotbalului românesc imploră azi să se rupă un blestem, chiar dacă fosta Iugoslavie s-a rupt în bucățele. S-a făcut ca urmașele ei să tot încurce naționala noastră suverană, unitară și indivizibilă.
Complexul polonez. La fotbal contează mai puțin. Polonezii sunt practic amicii noștri. În compania Poloniei, amical, România a disputat primul meci internațional pe teren propriu, pe arena Maccabi din Cernăuți (azi în Ucraina). Totuși, din multe alte puncte de vedere, orice comparație cu Polonia complexează România. În zona extrafotbal și, îndeosebi, extrasport, de mai multă vreme încoace se tot ridică o întrebare: cum de sunt polonezii în stare, iar noi nu? Vom afla și răspunsul, sperăm, cît de curînd. Vom afla dacă vom reuși să ne prindem cum de se descurcă Polonia chiar și fără un Lech Walesa sau un Robert Lewandowski, în timp ce noi tot mai tînjim după un adevărat număr 10 sau un veritabil număr nouă.
În ciuda unor complexe, purcica nu-i de tot moartă în coteț, fraților! La luptă, popor microbist român! De pe frontul Nations League, taman ce ne veni o veste bună de peste Dunăre. Pe teren propriu, Bulgaria a pierdut 1-2 cu Luxemburgul. Deci, cum ar veni, ne putem menține optimismul. Mereu avid să se compare cu alții, fotbalul mioritic mai are șansă de renaștere. Miorița noastră suferă, dar capra vecinului o duce și mai rău. Hai, România!