Caţavencii

Predoiu, scos la încălzire ca să râdă oamenii de el

Membrii Guvernului Cioloș și însuși Cioloș sunt așteptați în PNL de Alina Gorghiu. Adevărul e că nu știu miniștri mai potriviți într-un eventual Guvern Predoiu. Pe de altă parte, e tot ce merită Dragu, Prună sau Achimaș: un guvern care nu va fi niciodată.

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, își bagă picioarele în ce spusese acum câteva zile, că au plecat în camioane, spre Elveția, 35 de miliarde de euro. Cică a făcut o “metaforă”. Cred că ar fi ieșit mai onorabil dacă ar fi zis că nu știe ce e ăla “camion” sau ce înseamnă “Elveția”. Altfel, la ce metafore face, bine că nu s-a apucat de literatură, că ajungea boschetar.

În garniturile de metrou din București se vor afla de-acum și echipe de luptători antitero. Pentru mai multă siguranță, cică. Ar fi bine să bage și pe tramvaiele 41, că numai săptămâna asta am văzut trei liceeni care au urcat și nu au validat cartela. Și nu, nu aveau abonament, pentru că au coborât când au urcat controlorii. Și nu, nu trebuiau să coboare acolo, pentru că au așteptat alături de mine tramvaiul următor.

Familia Iohannis este scoasă în sfârșit din casa pe care a pierdut-o anul trecut în instanță. Au așteptat probabil să se facă 1 aprilie, ca să ia și oamenii chiria întreagă pe martie.

Exit mobile version