Președintele dictator

Dictatura e opusă democrației doar de dragul conversației. În lumea reală, dictatura face parte din democrație. Vine la pachet cu ea. Se tîrăște pe sub libertăți, se ascunde după drepturi, se preface că ține cont de voturi și că ia în seamă majoritățile. Aiurea. Dictaturile s-au născut adesea din democrații, iar unele democrații mărșăluiesc azi, la vedere, spre destinații totalitare.

La noi, de pildă, dictatura stă pitită în funcția de președinte. Constituția se face că n-o vede, dar odată ce funcția se umple cu o persoană, dictatura își dă la iveală atît năravul, cît și splendoarea puterii sale. Căci președintele adună în pumnul său toate forțele temute ale statului român, toate acele instituții care fac oamenii să tremure, și nu dă în nici un fel socoteală pentru folosirea lor abuzivă. Cînd numești șeful Guvernului, șefii parchetelor, ai Curților, ai Serviciilor, ai armatei și ai căror ministere vrei, cînd stăpînești legile prin abilitarea de a le promulga, se cheamă că conduci, de fapt și Executivul, și Legislativul, și Justiția, adică exact cele trei puteri care trebuie să rămînă separate într-o democrație.

De aia vor așa de aprig partidele să aibă Președinția. De aia PSD și PNL văd lupta pentru Cotroceni ca pe mama tuturor bătăliilor. De aia nici un partid nu vrea să cedeze dreptul de a avea candidat și perspectiva de a controla cu mînă de fier, ca în dictatură, instituțiile, economia și societatea. E destul de bine știut că toți președinții României au avut bufeuri totalitare, toți au dispus discreționar de funcție, toți au abuzat de putere, uneori bătînd cu pumnul instituțiilor de forță în masă, alteori tăcînd pur și simplu și lăsînd Serviciile și magistrații să comită atrocități la adresa democrației. Toți, exceptîndu-l, poate, pe Emil Constantinescu, au fost dictatori mai mari sau mai mici care au încurcat economia, democrația și dezvoltarea societății după cum li s-a năzărit. De la ideile fixe, socialiste și despotic-luminate ale lui Iliescu și pînă la aroganța găunoasă a lui Iohannis, trecînd prin securismele agresive ale turnătorului Petrov, România a înghițit în cei 34 de ani de democrație o porție însemnată de acțiuni totalitare. În timpul ăsta a pierdut trenul. A pierdut libertatea și independența presei, a pierdut oportunități uriașe de dezvoltare, de a construi infrastructură și un sistem de sănătate, a pierdut Justiția, a pierdut contactul cu școala, cu meritele, cu morala. Fără dictatura prezidențială toate aceste realizări n-ar fi fost posibile. Așa că importanța funcției de la Cotroceni e evidentă.

PSD și PNL, nu vor renunța să pună mîna, individual, pe acest scaun despotic. Căci, dacă nu ai Președinția, nu faci mare brînză cu celelalte puteri. Nici măcar majoritatea parlamentară nu valorează mare lucru, fiindcă, atîta vreme cît dosarele și numirile sînt în mîna unui tiran ales democratic, nu te poți îmbogăți în liniște deplină.

Așa că PNL și PSD, AUR și Polul Dreptei își vor arunca în luptă în turul întîi al prezidențialelor candidații proprii. Iar combinațiile și negocierile vor începe de la turul doi, cînd șansele democratice se vor aduna la dictatorul cel mai bine situat în sondaje.