În muțenia deconcertantă a președintelui Iohannis stă pitită o dorință de putere brutală și nerăbdătoare. Klaus nu-și trădează decît arareori impaciența, iar atunci, prin masca sa de teuton îmbogățit din meditații, răzbat mici gesturi nevrotice, cum ar fi tăierea arborilor nevinovați sau trîntitul paltonului pe capota unui Citroën. Puterea e însă un lucru fierbinte și ascuțit, iar fostul profesor de fizică nu știe cum s-o apuce: ba îl frige, ba îl înțeapă.
În perspectiva alegerilor din toamnă, dorința sa a devenit obsesie. Cine va reuși să facă o majoritate în toamnă va deține o mare halcă din puterea absolută a României, adică va controla resursa și o parte importantă a instituțiilor. Președintelui nu i-ar mai rămîne mare lucru din ceea ce deține acum prin serviciile Guvernului Cioloș, iar o asemenea castrare politică are darul să-i înspăimînte și pe amatori. Ăsta e motivul pentru care președintele Iohannis a încercat să ia UNPR-ul și să i-l vîre PNL-ului pe gît. Fără ca cei doi semipreședinți, Blaga și Gorghiu, să mai apuce să-și arate acordul slugarnic, Iohannis s-a văzut cu Gabriel Oprea și cu tînărul lui moștenitor, Valeriu Steriu. Asta a fost partea politică, cea tehnică a fost comunicată prin structuri: Oprea urmează să îmbătrînească în afara pușcăriei, împovărat de averea sa monstruoasă dobîndită prin muncă, iar Steriu poate spera, în caz de demitere a lui MRU, la șefia SIE.
Așa spun sursele, adică acei părtași la secrete despre care lumea presupune că lucrează în folosul țării. Ce nu spun sursele e că aceste fapte chiar s-au petrecut în realitate. Un președinte amator vrea să sară peste umbra lui. Se înhăitează cu alde Oprea ca să obțină o majoritate rușinoasă în Parlament. Discursul său de Ziua Justiției se împleticește nu doar în numărul nejustificabil de case, ci și în dîrele hoțești lăsate de partenerii lui politici. „Integritatea și cinstea sînt așteptate în continuare de la politicieni”, zice el și se adîncește în minciună așa cum se adîncește un despot ignorant în iluziile sale.