Transformarea lui Nicușor Dan, de la cîștigarea alegerilor pînă astăzi, este vizibilă și îngrijorătoare. Cotroceniul i-a săpat riduri adînci pe față, părul i-a albit cu viteză. Bine că nu i-a căzut, deși chelia interioară e din ce în ce mai greu de acoperit. Pare obosit și iritat la orice apariție publică. Mîinile îi aparțin din ce în ce mai puțin. Nu își mai duce frazele la capăt, sare brusc de la una la alta și pierde firul. La discuția cu jurnaliștii, de la Bruxelles, de săptămîna trecută, parcă voia să înceapă trei idei deodată. Greu de urmărit, chinuitor de privit.
Nicușorul simpatic, cu aer rebel, din era oengistă, s-a acrit ca primar al Bucureștiului și a ajuns purtătorul de cuvînt al președintelui de astăzi. Care este tot el, doar că nu și-a preluat încă funcția. În toate comunicările se justifică, dă explicații. Este ezitant și rigid, de parcă fiecare răspuns îi trece mai întîi printr-un departament interior de avize. Privirea lui caută ajutor atunci cînd nu e fixată, de cele mai multe ori, în pămînt.
Nu mai răspunde la întrebări, ca pe vremea Primăriei. E precaut ca un politician la început de drum și îi e teamă ca răspunsul lui să fie interpretat greșit. E clar că nu-și mai aparține, vorba lui Ciucu de la congresul extraordinar PNL, cînd îl descria pe Veștea. De aceea, cineva trebuie să-l scoată la bere, la fotbal, tenis de masă, la un concert, la orice l-ar putea extrage din starea asta periculoasă pentru el, dar mai ales pentru noi. Un președinte morocănos, îngropat în gînduri negre poate face mult rău tuturor. Chiar așa, l-ați mai văzut zîmbind în ultimul an?
S-a prostit pînă și la calcule. Desemnările de premieri din ultimele săptămîni sînt cele mai bune dovezi. Nu prea par roadele genialității sau rezultatele unor strategii greu de înțeles pentru cetățeanul cu IQ mediu. Rîd toți văcarii de el, dar nimeni din cercul lui de apropiați nu pare dispus să ia vreo măsură să-l salveze. După o zi întreagă petrecută cu Burnete și Lazurca, te tîmpești. Te uiți la fețele lor și îți aduci aminte că ai datorii.
Nicușor trebuie scos în oraș, dar nu de securiști, ci de oameni normali, capabili să-i reamintească că e om. România nu are nevoie de un președinte care să explice oboseala democrației cu fața omului care n-a dormit din primăvara lui 2025. Are nevoie de unul prezent, odihnit, cu coaie, care să nu tremure în fața presei ca în fața plutonului de execuție.