► Evenimentul zilei şi-a trimis un om în judeţul Tulcea, pentru a scrie, pe colţul unei mese de cârciumă, „biografia neromanţată a lui Crin Antonescu“. N-am aflat exact câte zile a stat Vlad Teodorescu pe urmele interimarului, dar de scos n-a prea scos nimic. A reuşit să obţină ceva mărturii despre tânărul profesor Antonescu, omul care făcea petreceri în apartamentul din Niculiţel, n-a reuşit să obţină nimic de la rudele lui Antonescu, declarând că familia acestuia a instituit o lege a tăcerii (este ştiut că rudele, de obicei, de-abia aşteaptă să dezvăluie celor de la Evz momente memorabile din viaţa membrilor familiei, cum ar fi prima beţie, primul pipi în pat, prima notă scăzută la purtare etc.) şi a smuls nişte mizerii de la un etern revoluţionar flower-power, care, la cei 200 de ani ai săi, încă luptă pentru indemnizaţia de 4.000 de lei, plus nişte consideraţii de genul „era săracul clasei“, „n-avea bani de ţigări, de aia nu fuma“, „am fost la el în casă şi se simţea nevoia unei mâini de femeie“ ş.a.m.d., de la un fost viceprimar, cuoscut drept „domnul 15%“ până în iunie 2012, cât a smântânit absolut toate licitaţile Primăriei din Tulcea.
Până la urmă, delegaţia lui Vlad Teodorescu n-a scos la iveală amănunte senzaţionale, n-a reuşit să-l umple de mizerie pe Antonescu, dar ceva tot a reuşit: a fost prima documentare jurnalistică pe vreme de pace executată sub apărarea unui bodyguard de la o firmă de pază. Totuşi, să fii ditamai grasul şi să vrei protecţie în faţa unor bătrâni de 60 de ani e, parcă, mult prea mult. Ne întrebăm dacă bodygurazii nu-i apără pe cei de la Evz şi în redacţie, mai ales în zilele de leafă, când vin evazioniştii fiscali din Europa să le plătească salariile.
►În aceeaşi zonă a salariilor luate din evaziune fiscală se bălăceşte seară de seară şi colegul colonelului Turcescu, unu’ al cărui nume ne scapă. Acesta a făcut o obsesie din presupusul nume de familie al aceluiaşi Antonescu, ba s-a mai şi înhăitat cu nişte faliţi de la o revistă cu conturile blocate de ANAF ca să-i compună lui Antonescu o baladă „umoristică“. Umor atât de fin, e drept, încât Ţociu şi Palade par poeţi romantici comparaţi pe nedrept cu nişte scormonitori în rahat.